Categories: Fără categorie

UE va propune în martie un paşaport de vaccinare digital (Ursula von der Leyen)

Comisia Europeană va prezenta în martie o propunere privind crearea unui paşaport de vaccinare digital la nivelul UE, care ar putea permite europenilor să călătorească mai liber pe perioada de vârf a sezonului estival, a anunţat luni preşedintele CE, Ursula von der Leyen, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Aceste “paşapoarte verzi digitale” ar oferi o dovadă că o persoană a fost vaccinată, rezultatele testelor pentru cei care nu au fost vaccinaţi încă şi informaţii cu privire la recuperare pentru persoanele care au fost infectate cu COVID-19.

“În ceea ce priveşte întrebarea cum ar putea arăta paşaportul verde digital, vom prezenta o propunere legislativă în martie”, a afirmat Ursula von der Leyen într-o videoconferinţă cu parlamentarii germani.

“Obiectivul este să le permitem gradual să călătorească, în siguranţă, În Uniunea Europeană sau peste hotare, pentru muncă sau turism”, a adăugat ulterior Ursula von der Leyen într-o serie de postări pe Twitter.

Liderii UE au convenit săptămâna trecută să lucreze la certificate de vaccinare, pentru statele din sudul continentului care sunt dependente de turism şi vor să salveze sezonul estival. Cu toate acestea, alte ţări au avertizat că, mai întâi, va trebui dovedit faptul că persoanele vaccinate nu pot transmite virusul altora. De asemenea, alte ţări precum Franţa şi Belgia s-au arătat îngrijorate de posibilitatea ca relaxarea călătoriilor pentru persoanele vaccinate să fie incorectă.

Comisia Europeană a informat că va încerca să evite discriminarea persoanelor care nu au fost vaccinate.

Şi Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a anunţat lansarea unui permis de călătorie la finalul lunii martie, punând în funcţiune un sistem digital pentru rezultatele testelor şi certificatele de vaccinare, ceea ce va ajuta la facilitarea călătoriilor internaţionale. Este esenţial ca guvernele să înceapă să emită cetăţenilor certificate de vaccinare digitale, care apoi vor servi drept bază pentru permisul de călătorie, a apreciat IATA.

Perspectivele pentru companiile aeriene s-au înrăutăţit recent, comparativ cu previziunile IATA din decembrie, din cauza înăspririi restricţiilor de călătorie, dar Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni se pregăteşte de o redresare a călătoriilor în acest an. Vara aceasta va fi decisivă pentru multe companii aeriene şi turistice, care încearcă să supravieţuiască în urma restricţiilor impuse pentru stoparea pandemiei de coronavirus (COVID-19), apreciază IATA.

“Avem nevoie de un plan pentru redresare. Avem nevoie de o metodă de a gestiona digital situaţia sanitară şi avem nevoie să asigurăm un standard global pentru înregistrarea rezultatelor testelor şi a vaccinărilor”, a afirmat directorul general al IATA, Alexandre de Juniac.

Permisul IATA de călătorie, care va fi lansat oficial la finalul lunii martie, va ajuta la facilitarea călătoriilor, punând rezultatele testărilor pentru COVID-19 şi certificatele de vaccinare într-un format digital, ceea ce va accelera procesul de check-in.

Campania de vaccinare a sporit speranţele că vor fi permise mai multe călătorii, dar IATA susţine că statele trebuie să emită o dovadă digitală pentru a permite efectuarea călătoriilor.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

Articole recente

OMV înregistrează vânzări solide la nivel de grup, în valoare de 5,79 miliarde EUR, în condiții de piață dificile

Rezultatul operațional al diviziei Clean CCS se ridică la 1,03 miliarde EUR, datorită contribuției mai…

25 de minute ago

Rezultate BRD în primul semestru 2025: Profit net de 764 milioane RON, +10% față de S1 2024, ROE de 16% in S1 2025

I.  Un prim semestru solid în materie de activitate comercială Soldul net al creditelor (inclusiv…

38 de minute ago

Microsoft depășește 4 trilioane de dolari în capitalizare bursieră după închiderea tranzacțiilor, alăturându-se Nvidia în clubul exclusivist

Acțiunile Microsoft au crescut în tranzacțiile prelungite de miercuri, ducând capitalizarea bursieră a companiei peste…

43 de minute ago

România, pe podiumul european al creșterii datoriei publice

de Dan Pălăngean România s-a situat pe podiumul european al creșterii datoriei publice între T1…

60 de minute ago

This website uses cookies.

Read More