Agricultură

UE vrea să majoreze exporturile de cereale ucrainene pe cale terestră; Premierul Irlandei: “Sunt şi alte modalităţi pentru a scoate cerealele din Ucraina, de exemplu prin România şi Polonia”

Uniunea Europeană vrea să transporte mai multe cereale din Ucraina pe cale rutieră şi feroviară, în ideea de a contracara decizia Rusiei de a se retrage din acordul intermediat de ONU, ce permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor sigur din Marea Neagră, au anunţat marţi mai mulţi lideri şi oficiali europeni, transmite Reuters.

Marţi, mai multe “infrastructuri portuare” ucrainene au fost deteriorate într-un atac cu rachete ruseşti care a vizat Odesa, la câteva ore după expirarea unui acord crucial privind exportul de cereale.

“Asta înseamnă că sute de mii de oameni din întreaga lume nu vor avea acces la alimentele de bază”, a declarat marţi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, cu ocazia reuniunii la nivel înalt UE-CELAC de la Bruxelles.

Separat, un oficial de rang înalt din UE a spus că blocul comunitar sprijină Turcia şi Naţiunile Unite în eforturile lor de a readuce Rusia în cadrul acordului internaţional.

Premierul Irlandei, Leo Varadkar a declarat la rândul său că blocul comunitar va răspunde de asemenea prin extinderea rutelor terestre de export pentru cerealele ucrainene via coridoarele de solidaritate precum şi prin Republica Moldova. “Sunt şi alte modalităţi pentru a scoate cerealele din Ucraina, de exemplu prin România şi Polonia. Dacă ruşii continuă cu această politică de a împiedica Ucraina să exporte cereale şi îngrăşăminte, va trebui să găsim alte modalităţi pentru a scoate cerealele”, a spus Leo Varadkar la aceeaşi reuniune de la Bruxelles.

“Ce face Rusia este foarte greşit, asta nu îi afectează doar pe ucraineni, îi va afecta pe oamenii din cele mai sărace părţi ale lumii”, a apreciat Leo Varadkar.

Înainte de invazia rusească, declanşată în luna februarie 2022, aproximativ trei sferturi din producţia de cereale a Ucrainei era exportată spre Europa, China şi Africa, iar marea majoritate a exporturilor se realiza prin intermediul porturilor de la Marea Neagră. Comisia Europeană susţine că acest lucru s-a schimbat după invazia rusească, astfel că în prezent aproximativ 60% din exporturile de cereale ale Ucrainei se derulează prin intermediul coridoarelor de solidaritate puse la punct de UE.

Însă, majorarea exporturilor de cereale ucrainene pe cale terestră este un subiect sensibil pentru Polonia şi alte state membre UE care sunt vecine cu Ucraina, inclusiv pentru România, în condiţiile în care fermierii din aceste ţări au început să fie supuşi la presiuni odată cu majorarea importurilor de cereale ieftine din Ucraina. (Agerpres)

Articole recente

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

14 minute ago

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la maturitate în ultimii 40 de ani. El ar putea fi şi ultimul

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la…

19 minute ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

37 de minute ago

Ucraina: Rusia pregăteşte o încercare de “străpungere decisivă” în Doneţk, potrivit trupelor ucrainene

Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…

38 de minute ago

În domeniul energiei, interesele României şi Ungariei se suprapun, afirmă ministrul ungar de externe

Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…

39 de minute ago

Tunisia: Plecarea flotilei umanitare spre Fâşia Gaza amânată

Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…

43 de minute ago

This website uses cookies.

Read More