Afaceri

UE vrea să majoreze semnificativ producţia de cipuri în următorii zece ani

Comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a anunţat marţi că în următorii zece ani blocul comunitar are ca obiectiv dublarea la 20% a cotei pe care o are Europa în producţia globală de semiconductori, se arată într-un comunicat al Ministerului Industriei din Italia, după întâlnirea cu oficialul CE, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În mai, Breton a dat asigurări că UE va investi fonduri semnificative pentru extinderea producţiei europene de semiconductori, pe fondul deficitului global de cipuri, care afectează în mod special producătorii auto.

După o întâlnire la sediul central al companiei olandeze ASML – un producător care activează în industria semiconductorilor – Breton a declarat că Europa va trebui să-şi extindă capacitatea de producţie a cipurilor de nivel mediu înainte de a-şi putea îndeplini obiectivul de a-şi dubla cota în producţia globală de semiconductori la 20% şi de a produce până în 2030 aşa-numitele cipuri fabricate cu tehnologia de 2 nanometri (nm), cele mai avansate.

În aprilie, Reuters anunţa că UE lansează “o alianţă” a companiilor europene de semiconductori, inclusiv ASML, Infineon, STM şi NXP, pentru îndeplinirea acestor obiective.

Breton a declarat că alianţa va fi comparabilă cu planurile anunţate de SUA, China şi Coreea de Sud de sprijinire a producătorilor de cipuri şi a repetat că speră să atragă unul dintre cei trei mari producători globali, Taiwan Semiconductor, Samsung sau Intel, să deschidă o fabrică de mare capacitate în Europa.

Fondurile ar putea veni de la câteva programe ale UE, inclusiv fondul de redresare de 800 miliarde de euro, din care 20% ar urma să fie cheltuiţi pentru “tranziţia digitală” a Europei, a explicat Breton.

Şeful ASML, Peter Wennin, a apreciat că ar fi oportun ca Europa să înceapă sprijinirea activităţilor de cercetare-dezvoltare (R&D) pentru anumite industrii care vor fi importante în cinci ani, pe domenii unde deja expertiza companiilor din Europa este solidă, în cipurile pentru industria auto şi “edge computing”.

Surse de la Bruxelles care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat recent pentru Reuters că Breton este decis să atragă un producător major de cipuri care să-şi deschidă o fabrică de mare capacitate în Europa, în contextul ambiţiilor Comisiei Europene de a obţine în următorul deceniu acces la cea mai avansată producţie.

Analiştii avertizează că o mare uzină în Europa s-ar putea dovedi o eroare strategică, deoarece continentul, care nu produce smartphone-uri şi alte produse electronice de consum, nu are o piaţă viabilă.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More