Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Pixabay
Un act de “sabotaj” vizând cabluri de legătură radio a provocat o pană masivă care a paralizat sâmbătă dimineaţa traficul feroviar în nordul Germaniei, a indicat compania Deutsche Bahn, citată de AFP, potrivit Agerpres.
Un “sabotaj al cablurilor” se află la originea acestei întreruperi care a antrenat o suspendare timp de trei ore sâmbătă dimineaţa a legăturilor feroviare în tot nordul Germaniei, a indicat un purtător de cuvânt al companiei.
Pana a fost provocată de o avarie la reţeaua de radio GSM-R a trenurilor care serveşte comunicarea cu conductorii, dar de asemenea, mai global, drept “interfaţă centrală între trenuri şi infrastructura” de control, precizează publicaţia Der Spiegel, prima care a evocat suspiciuni de sabotaj, citând surse din domeniul securităţii.
Or, aceste cabluri esenţiale ar putea să fi fost tăiate în “două locuri”, afirmă Spiegel.
O acţiune vizând acest cablu ar necesita “anumite cunoştinţe” despre sistemul feroviar, afirmă şi cotidianul popular Bild, precizând că poliţia federală a deschis o anchetă.
Traficul a fost în totalitate întrerupt timp de aproape trei ore din cauza unei “pene a sistemului radio digital al trenurilor”, dar a fost restabilit ulterior, potrivit Deutsche Bahn.
Incidentul a antrenat în special întreruperea legăturilor între Berlin şi anumite regiuni din vestul şi din nordul ţării, cum ar fi Schlewig-Holstein, oraşele Hamburg şi Bremen sau Saxonia inferioară şi o parte din Renania de Nord-Westfalia.
Legătura Berlin-Amsterdam a fost de asemenea suspendată.
Anulări şi întârzieri de trenuri sunt totuşi încă prevăzute sâmbătă în cursul zilei în pofida restabilirii legăturilor feroviare, avertizează Deutsche Bahn.
Acest act intervine la mai puţin de două săptămâni după acţiuni de sabotaj care au vizat gazoductele Nord Stream 1 şi 2, care leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică.
Guvernul german a consolidat protecţia infrastructurilor sale critice.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More