Update articol:

Un cerc de foc a izbucnit în apele Mexicului în urma unei scurgeri de gaz de la o conductă subacvatică a companiei petroliere Pemex – VIDEO

Un cerc de foc a izbucnit în apele Mexicului în urma unei scurgeri de gaz de la o conductă subacvatică a companiei petroliere Pemex - VIDEO

Un incendiu pe suprafaţa oceanului la vest de peninsula Yucatan din Mexic a fost stins vineri, a anunţat compania petrolieră Pemex, dând vina pe o scurgere de gaz dintr-o conductă subacvatică, scrie Reuters, potrivit News.ro.

Flăcările au izbucnit din apă asemenea lavei topite fiind denumite “ochi de foc” pe platformele de socializare din cauza formei circulare a flăcării, la mică distanţă de platforma petrolieră Pemex.


Incendiul a izbucnit la o conductă subacvatică care se conectează la o platformă de la câmpul petrolier Ku Maloob Zaap, cel mai important al Pemex, au declarat patru surse pentru Reuters.

Ku Maloob Zaap se află la sud de Golful Mexic.

Pemex a precizat că nu există răniţi şi că producţia nu a fost afectată după ce a izbucnit incendiul la ora locală 5.15. A fost complet stins la 10.30.

Compania a mai precizat că va investiga cauza incendiului.

Pemex, care a înregistrat un record de accidente industriale la instalaţiile sale, a adăugat că a închis şi supapele conductei cu diametrul de 30 de cm.

Angel Carrizales, şef al ASEA pentru siguranţa petrolului din Mexic, a scris pe Twitter că incidentul “nu a generat nicio deversare”. El nu a explicat ce a ars pe suprafaţa apei.

Ku Maloob Zaap este cel mai mareproducător de ţiţei al Pemex, reprezentând peste 40% din aproape 1,7 milioane de barili de producţie zilnic.

“Turbomaşina instalaţiilor de producţie active ale Ku Maloob Zaap a fost afectată de o furtună electrică şi de ploi abundente”, conform unui raport al Pemex privind incidentul.

Muncitorii de la companie au folosit azot pentru a controla focul, se arată în raport.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (27/10/2025)

Prelungire termen de maturitate/scadenta pentru obligatiunile emise de ALTUR

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (27/10/2025)

Autorizare membru al Consiliului de Administrare al SAI Muntenia Invest SA

TERAPLAST SA (TRP) (27/10/2025)

Detalii teleconferinta T3/2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (27/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.10.2025 - 24.10.2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (27/10/2025)

Programul de investitii in capacitatile de stocare, continuat de Rompetrol Rafinare