Energie

Un consorţiu,condus de E.ON,primeşte fonduri europene de 45 de milioane de euro pentru extinderea infrastructurii de încărcare a autovehiculelor electrice în Europa

Un consorţiu condus de E.ON primeşte 45 de milioane de euro din fonduri europene pentru extinderea infrastructurii de încărcare a maşinilor şi vehiculelor comerciale electrice în Europa, informează compania printr-un comunicat.

Proiectul DRIVE-E este unul dintre cele 39 de proiecte inovatoare selectate recent de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu combustibili alternativi. Vor fi instalate, în total, 1.400 de noi puncte de încărcare publice, până la sfârşitul anului 2027, dintre care 430 de puncte vor fi destinate camioanelor comerciale grele, fiecare având o capacitate de 350 kW sau mai mult. Proiectul va fi implementat în 13 ţări din UE, printre care şi România, şi va contribui semnificativ la electrificarea transportului european de marfă şi pasageri.

Partenerii proiectului DRIVE-E sunt E.ON, ZSE şi Eldrive, care vor construi împreună o reţea de puncte de încărcare pentru autoturisme şi vehicule comerciale uşoare şi grele, de-a lungul principalelor rute trans-europene de transport de marfă. Aceasta va include locaţii special concepute pentru încărcarea camioanelor, precum şi spaţii mixte pentru camioane şi autoturisme.

Un alt obiectiv al proiectului îl reprezintă completarea şi extinderea reţelei existente pentru vehicule comerciale uşoare în zonele unde există lacune în infrastructură. Punctele de încărcare vor fi amplasate în peste 250 de locaţii din Germania, Austria, Danemarca, Italia, Ţările de Jos, Suedia, Lituania, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Bulgaria şi Slovacia.

Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană în cadrul programului “Alternative Fuels Infrastructure Facility” (AFIF) II. Acesta este un element-cheie în demersul UE de a extinde infrastructura de încărcare pe întreaga reţea de transport trans-europeană, contribuind astfel la creşterea eficienţei şi sustenabilităţii transportului de marfă şi pasageri în Europa. A doua fază a AFIF (2024-2025) a fost lansată în februarie 2024, cu un buget total de un miliard de euro.

Prin subsidiara sa, E.ON Drive Infrastructure, E.ON construieşte, deţine şi operează reţele publice de încărcare pentru toate tipurile de vehicule electrice. Cu misiunea de a oferi posibilitatea de încărcare pentru toată lumea, oriunde, E.ON Drive Infrastructure operează în prezent peste 6.000 de puncte de încărcare publice în 11 ţări europene.

Zapadoslovenska energetika, a.s. (ZSE), membră a Grupului E.ON, este cel mai mare distribuitor de energie electrică din Slovacia şi unul dintre liderii în furnizarea de energie electrică şi gaz. În calitate de jucător cheie în domeniul e-mobilităţii, ZSE operează o reţea naţională de staţii de încărcare AC, DC şi ultra-rapide, oferind proprietarilor de vehicule electrice o infrastructură şi servicii complete de încărcare.

Eldrive operează peste 2.000 de puncte de încărcare publice în Lituania, România şi Bulgaria, concentrându-se pe staţii de încărcare rapide şi super-rapide. Eldrive dezvoltă hub-uri de încărcare pentru vehicule electrice în locaţii urbane şi interurbane strategice şi a început dezvoltarea unor parcuri mari de încărcare pe principalele autostrăzi.

Articole recente

„Ați ucis peste 70.000 de civili”: un academician chinez confruntă un oficial israelian cu privire la genocidul din Gaza într-un videoclip viral

Yan Xuetong acuză Israelul că și-a pierdut busola morală ucigând civili în Gaza La recentul…

2 ore ago

Trump și Xi fac progrese în privința acordului TikTok și planifică o întâlnire în Coreea de Sud

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că el și președintele chinez Xi Jinping au înregistrat…

2 ore ago

Serviciul britanic MI6 recrutează spioni pe dark web

Serviciul britanic de informaţii externe (MI6) a anunţat vineri lansarea unui portal pe dark web…

2 ore ago

Clima: Obiectivul de 1,5°C este “pe punctul de a se prăbuşi”, avertizează secretarul general al ONU

Obiectivul de limitare a încălzirii globale la 1,5°C în raport cu era preindustrială este "pe…

3 ore ago

Marinescu (BNR): Aderarea la zona euro ar putea fi următorul mare proiect al României pentru următorul deceniu

Aderarea la zona euro ar putea fi următorul mare proiect naţional al României pentru următorul…

3 ore ago

Trump va impune o taxă de 100.000 de dolari pe an pentru vizele H-1B, lovind astfel sectorul tehnologic

Vizele sunt utilizate în principal de sectorul tehnologic Microsoft și JPMorgan au sfătuit deținătorii de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More