International

Un convoi alimentar al PAM jefuit de “mulţimea disperată” de foame la un punct de intrare în Fâşia Gaza

Un convoi alimentar al Programului Alimentar Mondial (PAM) a fost blocat marţi de armata israeliană la intrarea în Fâşia Gaza şi apoi jefuit de “o mulţime disperată”, a declarat agenţia ONU, informează AFP, potrivit Agerpres.

PAM, cu sediul la Roma, a declarat că cele 14 camioane care transportau aproximativ 200 de tone de alimente au aşteptat timp de trei ore la punctul de control Wadi Gaza, în oraşul Zeitun din sud-estul enclavei, dar nu au primit autorizaţia de a intra. Camioanele au fost apoi jefuite de “o mulţime disperată care a pus mâna pe încărcătură”, a precizat PAM într-un comunicat.

Agenţia a spus că explorează toate mijloacele de a face să pătrundă ajutorul în Fâşia Gaza, dar, că, în cele din urmă, drumurile sunt singurul mod de a transporta suficientă hrană pentru a împiedica foametea care ameninţă populaţia palestiniană.

O lansare aeriană efectuată marţi, în colaborare cu Forţele Aeriene Iordaniene, a făcut posibilă aruncarea a şase tone de alimente, o cantitate suficientă pentru 20.000 de oameni, a mai informat agenţia.

“Paraşutările sunt o soluţie de ultimă instanţă şi nu vor face ca foametea să fie evitată. Avem nevoie de puncte de intrare în nordul Gazei pentru a livra suficientă hrană pentru o jumătate de milion de oameni care au nevoie disperată de ea”, a declarat Carl Skau, director executiv adjunct al PAM.

Săptămâna trecută, Carl Skau a comunicat Consiliului de Securitate al ONU că foametea este iminentă în nordul Fâşiei Gaza dacă nu se schimbă nimic.

ONU estimează că 2,2 milioane de persoane, marea majoritate a populaţiei din Fâşia Gaza, sunt în pragul foametei, în special în nord, unde forţele israeliene împiedică intrarea ajutoarelor.

Marţi, PAM a declarat că foamea a atins “niveluri catastrofale” în nord.”Copiii mor din cauza bolilor legate de foame şi suferă de malnutriţie severă”, a spus PAM, solicitând deschiderea mai multor puncte de intrare în Fâşia Gaza, inclusiv în nord.

Agenţia ONU a subliniat necesitatea urgentă a unei încetări a focului.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

9 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

9 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

10 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

10 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

10 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More