Energie

Un director de la MOL a fost numit în boardul OMV

Grupul energetic austriac OMV a anunţat miercuri numirea lui Berislav Gaso, 48 de ani, în postul de nou membru al boardului executiv responsabil pentru segmentul energie, transmite Reuters.

Începând cu data de 1 martie 2023, Berislav Gaso, care în prezent este vicepreşedinte responsabil pentru explorare şi producţie la grupul ungar MOL, va conduce unul din noile segmente ale grupului OMV creat ca urmare a unei reorganizări anunţate la începutul acestei luni.

“Segmentul Energie al OMV este unul din principalele motoare pentru transformarea grupului prevăzute în noua sa strategie până în 2030. Accentul acestui segment va fi pus în principal pe energiile regenerabile precum cea geotermală precum şi pe dezvoltarea soluţiilor de captare a carbonului”, a declarat preşedintele Consiliul de Supraveghere de la OMV, Mark Garrett.

Strategia pe termen lung a OMV este să reducă producţia de petrol şi gaze cu 20% până în 2030 şi să devină o companie cu emisii zero până în 2050.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

3 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

4 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

4 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More