International

Un document secret trimis în iulie Departamentului de Stat avertiza cu privire la prăbușirea Kabul şi înaintarea rapidă a talibanilor (WSJ)

Peste 20 de oficiali de la ambasada SUA la Kabul au avertizat, luna trecută, despre un potențial colaps după termenul de retragere a trupelor din 31 august, potrivit Wall Street Journal, citând „persoane familiarizate cu situaţia”.

Un document clasificat arată cele mai clare dovezi de până acum că administrația americană a fost avertizată de propriii oficiali că avansul talibanilor era iminent și că armata Afganistanului ar putea să nu îi poată opri.

Documentul, trimis prin intermediul canalului confidențial al Departamentului de Stat secretarului de stat  Antony Blinken și unui alt oficial de vârf al Departamentului de Stat, a avertizat despre “câștigurile teritoriale rapide ale talibanilor” și prăbușirea ulterioară a forțelor de securitate afgane și a oferit recomandări cu privire la modalitățile de atenuare a crizei și accelerarea evacuării, conform WSJ.

Documentul secret, datat 13 iulie, a cerut, de asemenea, ca Departamentul de Stat să folosească un limbaj mai dur pentru a descrie atrocitățile comise de talibani, a spus una din surse, citată de WSJ.

În total, 23 de angajați ai Ambasadei SUA – toți americani, au semnat cablul din 13 iulie, căruia i s-a acordat statutul de urgenţă „având în vedere circumstanțele de la sol din Kabul”. În afară de Blinken, acesta a fost trimis directorului pentru planificarea politicilor, Salman Ahmad.

Potrivit WSJ, aproximativ 18.000 de afgani și familiile acestora care au solicitat vize speciale pentru imigranți americani au rămas în Kabul în zone aflate sub controlul talibanilor, în timp ce eforturile de a ajunge la aeroport au devenit din ce în ce mai dificile.

Semnatarii documentului secret au cerut Departamentului de Stat să înceapă înregistrarea și colectarea datelor personale în avans pentru toți afganii care se califică pentru vize speciale pentru imigranți, destinate celor care au lucrat ca traducători sau interpreți; personalul ambasadei angajat local; și pentru cei eligibili pentru alte programe americane pentru refugiați, în timp ce mai erau încă șase săptămâni înainte de termenul de retragere. De asemenea, au cerut administrației să înceapă zborurile de evacuare cel târziu la 1 august, au spus oamenii.

La 14 iulie, la o zi după ce cablul a fost trimis Departamentului de Stat, Casa Albă a anunțat Operațiunea Refugiații Aliaților pentru a sprijini relocarea cetățenilor afgani interesați și eligibili și a familiilor lor care au sprijinit guvernul SUA. Evacuările nu s-au intensificat până săptămâna trecută și au fost complicate de preluarea de către talibani a Kabulului.

Articole recente

Impact raportează venituri de 35,3 milioane euro, în semestrul I, mai mari cu 79%, și profit net de 9,1 milioane euro

IMPACT Developer & Contractor a obținut venituri de 35,3 milioane de euro, în semestrul I,…

5 minute ago

Lavrov: Discuţiile despre garanţiile de securitate pentru Ucraina fără Rusia nu duc nicăieri

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri că orice discuţie asupra garanţiilor de…

2 ore ago

DNSC: Fraudă de tip ”investiții rapide” în care este folosită imaginea președintelui României, circulă în prezent pe internet

O fraudă de tip "investiţii rapide", în care este utilizată fraudulos imaginea preşedintelui României, circulă…

2 ore ago

Ministrul Finanţelor: Trebuie să ne schimbăm fundamental atitudinea în atragerea de investiţii străine; avem nevoie de reguli clare şi echilibrate

România trebuie să îşi schimbe atitudinea în atragerea de investiţii străine şi este nevoie de…

2 ore ago

Garanția de portofoliu pentru IMM-uri a BID: solicitări de peste 15 miliarde lei, dublu față de bugetul disponibil pentru următorii 3 ani (BID)

Apelul lansat instituțiilor de credit de către Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) pentru „Garanția…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More