Categories: Fără categorie

Un expert în creier împărtășește cele 7 „reguli grele” ale sale pentru stimularea memoriei și combaterea demenței

Creierul uman mediu se micșorează cu aproximativ 5% pe deceniu, după vârsta de 40 de ani. Acest lucru poate avea un impact major asupra memoriei și concentrării, potrivit CNBC.

În plus, tulburările cerebrale sunt în creștere. În 2020, 54 de milioane de oameni din întreaga lume au avut boala Alzheimer sau alte demențe, iar acest număr este de așteptat să crească.

Dar declinul mental grav nu trebuie să fie o parte inevitabilă a îmbătrânirii. De fapt, anumiți factori ai stilului de viață au un impact mai mare decât îl au genele în ceea ce priveşte dezvoltarea bolilor legate de memorie.

Dr Marc Milstein, un cercetător în neuroștiință, prezintă șapte reguli stricte după care trăieşte pentru a-şi menține creierul sănătos şi pentru a lupta împotriva demenței.

1. Țineți sub control tensiunea arterială și nivelul colesterolului

Inima bate de aproximativ 115.000 de ori pe zi și, cu fiecare bătaie, trimite aproximativ 20% din oxigenul din corpul tău către creier.

Hipertensiunea arterială poate slăbi mușchiul inimii și este una dintre principalele cauze ale accidentelor vasculare cerebrale. În mod ideal, tensiunea arterială nu ar trebui să fie mai mare de 120/80.

De asemenea, colesterolul este esențial pentru sănătatea creierului și a sistemului nervos. Asociația Americană a Inimii recomandă măsurarea nivelului de colesterol la fiecare patru până la șase ani.

2. Gestionați nivelul de zahăr

Zahărul din sânge este combustibilul principal al creierului. Dacă nu este suficient,  nu ai energie; dacă ai prea mult, poţi distruge vasele de sânge și țesuturile, ducând la îmbătrânire prematură și boli cardiovasculare.

Rețineți că zahărul, consumat în cantităţi normale, nu este un inamic, dar zahărul în exces este. Este ușor să se adune gramele de zahăr, chiar dacă crezi că ești atent – și, de obicei, zahărul se găseşte prin alimentele ambalate.

Unde este ascuns zahărul? Căutați-le în lista de ingrediente:

Dextroză
Fructoză
Galactoză
Glucoză
Lactoză
Maltoză
Zaharoza

Și aveți grijă de orice produs care include sirop, cum ar fi siropul de nectar de agave sau siropul de porumb, cu conținut ridicat de fructoză.

3. Trebuie să aveţi un somn de calitate

Studiile arată că persoanele cu apnee de somn netratată își cresc riscul de pierdere a memoriei cu o medie de 10 ani înaintea populației generale. Pentru majoritatea oamenilor, un creier sănătos are nevoie undeva între șapte și nouă ore de somn pe noapte.

Sfaturile cercetătorului pentru un somn care stimulează memoria și îmbunătățește imunitatea:

  • Păstrați un program constant de culcare și de trezire.
  • Opriți dispozitivele cu o oră înainte de culcare.
  • Faceți ceva relaxant înainte de culcare, cum ar fi să ascultați muzică uşoară, sau faceți exerciții de respirație.
  • Ieșiţi afară și staţi în lumina naturală a soarelui cât mai repede după trezire.

4. Mâncaţi o dietă nutritivă

Cercetătorul spune că nu trebuie să lipsească din dietă:

  • Pește gras precum somonul
  • Avocado
  • Nuci
  • Afine
  • Legume crucifere precum rucola, broccoli, varza de Bruxelles și verdeața

5. Nu fumați (și evitați fumatul pasiv)

Fumătorii au un risc cu 30% mai mare de a dezvolta demență decât nefumătorii. De asemenea, îi pun în pericol pe cei din jur: fumatul pasiv conține 7.000 de substanțe chimice – și cel puțin 70 dintre ele pot provoca cancer.

Apoi este fumul “de la a treia mână”, care nu este de fapt fum. Este reziduul fumului de țigară care creează mirosul revelator pe îmbrăcăminte sau într-o cameră. Chiar şi acel reziduu poate emite substanțe chimice toxice pentru creier.

6. Faceți conexiuni sociale

Într-un studiu recent, persoanele cu vârsta peste 55 de ani care participau în mod regulat la cină sau alte evenimente sociale au avut un risc mai mic de a-și pierde memoria. Dar nu a fost din cauza a ceea ce mâncau, a fost efectul conexiunii sociale repetate.

Pentru a reduce izolarea și singurătatea, puteți, de asemenea, stimula substanțele chimice ale creierului, cum ar fi serotonina și endorfinele, efectuând mici acte de bunătate:

  • Doreşte bine celor din jurul tău.
  • Fă un compliment fără să aștepți nimic în schimb.
  • Dați un telefon cuiva pe care de obicei nu îl contactați.

7. Învață continuu noi abilități

Menținerea unei memorii puternice nu se referă numai la jocuri de creier precum Sudoku, Wordle și cuvinte încrucișate.

Abilitățile de învățare și obținerea de informații sunt modalități mult mai eficiente de a face noi conexiuni în creier. Cu cât faceți mai multe conexiuni, cu atât aveți mai multe șanse să vă păstrați și chiar să vă îmbunătățiți memoria.

Când te gândești să înveți ceva nou, abordează-l așa cum ai face cu antrenamentul de fitness. Vrei să exersezi diferiți mușchi în zile diferite. Același lucru este valabil și pentru creier.

Puteţi să vă antrenați creierul prin amestecarea activităților mentale (învățarea unei limbi noi sau citirea unei cărți) și activitățile fizice.

Dr Marc Milstein este expert în sănătatea creierului și autorul cărții „The Age-Proof Brain: New Strategies to Improve Memory, Protect Immunity, and Fight Off Dementia”. El a obținut doctoratul în chimie biologică, cât și licența în biologie moleculară, celulară și de dezvoltare de la UCLA și a efectuat cercetări în genetică, biologia cancerului și neuroștiințe.

 

 

Articole recente

Percheziţii DNA la Poliţia Locală şi Poliţia Capitalei într-un dosar privind încheierea unor contracte de achiziţie

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, luni, percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Călăraşi într-un…

19 minute ago

18 companii listate la Bursa de Valori București, din Piața Principală și Piața AeRO, au obținut nota maximă VEKTOR (ARIR)

ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (IR), publică…

31 de minute ago

Interviu Ștefan Minovici: Sistemul de sănătate din România – în metastază profundă

Ștefan Minovici, despre sistemul de sănătate: Deși salariile au fost îmbunătățite substanțial în ultimii ani,…

55 de minute ago

Depreciere de 65 de miliarde de dolari a grupului Adani, pe fondul vânzărilor în lipsă masive

Majoritatea acțiunilor companiilor din grupul Adani și-au adâncit scăderile abrupte până luni, după ce investitorii…

o oră ago

Şanse mari de conflict militar cu China (preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Reprezentanţilor)

Un important congresmen republican a declarat duminică că şansele de a avea un conflict militar…

o oră ago

Preşedintele Zelenski: 2023 va fi anul victoriei Ucrainei, în pofida dificultăţilor

Preşedintele Volodimir Zelenski s-a declarat duminică încrezător că ţara sa poate învinge Rusia în acest…

2 ore ago