Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFoto Greenpeace
Soldaţii ruşi care au preluat controlul asupra centralei de la Cernobâl şi a zonei de excludere de 30 de km care înconjoară situl dezafectat au fost expuşi unor niveluri de radiaţii “peste cele admise de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)”, potrivit consultantului de mediu şi expert în probleme nucleare Carlos Bravo, citat de EFE, potrivit Agerpres.
Trupele ruse “au transferat în scris personalului ucrainean controlul centralei şi au trimis două convoaie de militari în Belarus”, a afirmat fostul şef al campaniilor Greenpeace împotriva pericolului reprezentat de energia nucleară, confirmând retragerea parţială a soldaţilor ruşi din zonă.
Expertul a explicat pentru EFE că trupele care au preluat controlul asupra centralei de la Cernobâl în primele zile ale invaziei au fost expuse unor niveluri foarte mari de radiaţii pentru că au răscolit pământul contaminat pentru a săpa tranşee “fără niciun fel de minimă protecţie”.
Locul acestor lucrări este aşa-numita Pădure Roşie de lângă Cernobâl, unde arborii s-au uscat imediat din cauza dozelor uriaşe de radiaţii emise de reactorul avariat de la centrala nucleară în urma catastrofei din 1986, care au contaminat zone din Belarus, Rusia, Europa şi s-au răspândit în întreaga lume.
Particulele radioactive după accidentul de la 26 aprilie 1986 s-au depus aleatoriu, deci unele zone sunt mai poluate decât altele, explică Bravo.
Chiar dacă nivelul de radiaţii la care soldaţii ruşi au fost expuşi nu a fost comunicat, acesta “trebuie să fie ridicat” şi probabil că ei vor începe să prezinte tulburări şi simptome care apar în urma expunerii externe şi a inhalării de particule radioactive.
Radiobiologia, care studiază efectele radiaţiilor asupra sănătăţii, are o axiomă care stipulează că “orice doză de radiaţii, oricât de mică, poate provoca cancer”, a mai spus Bravo.
Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…
Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…
Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…
Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…
Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…
O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…
This website uses cookies.
Read More