International

Un fost eurodeputat polonez, arestat pe aeroportul din Varşovia

Un fost eurodeputat polonez, membru al Partidului Lege şi Justiţie (PiS), a fost arestat miercuri pe aeroportul Chopin din Varşovia, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne polonez, citat de DPA, potrivit Agerpres.

Ryszard Czarnecki şi soţia sa au fost plasaţi în detenţie de reprezentanţi ai Biroului central anticorupţie din Polonia (CBA), în legătură cu acuzaţii de fraudă privitoare la universitatea economică privată Collegium Humanum. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne polonez a declarat pentru agenţia de presă PAP că dosarul de mită vizează obţinerea de diplome MBA în schimbul banilor.

În luna iulie, CBA i-a arestat pe rectorul Collegium Humanum şi alte şase persoane suspectate de tranzacţionarea diplomelor MBA.

Relatări din media poloneze sugerează că zeci de politicieni PiS au obţinut diplome universitare prin procedură accelerată, care i-au făcut eligibili să ocupe poziţii în conducerile unor companii de stat.

Czarnecki, fost vicepreşedinte al Parlamentului European, face deja obiectul unor investigaţii separate ale Biroului european antifraudă (OLAF) pentru însuşirea nejustificată a sumei de 203.167 euro reprezentând cheltuieli pentru deplasări pentru perioada 2009 – 2013, atunci când era eurodeputat.

În cele din urmă, el a fost nevoit să returneze 104.000 euro, dar acum ar putea fi pus sub acuzare de procurorii polonezi după ce a rămas fără imunitate parlamentară în luna iulie, în urma alegerilor europarlamentare.

Ryszard Czarnecki a respins acuzaţiile la adresa sa, el scriind marţi pe platforma X că asistenţii săi au completat în mod incorect formularele cu cheltuielile de deplasare. Dacă va fi găsit vinovat, fostul eurodeputat ar putea primi o pedeapsă de 15 ani de închisoare.

Articole recente

Spania le interzice miniştrilor israelieni de extremă dreapta Itamar Ben-Gvir şi Bezalel Smotrich să intre pe teritoriul său

Guvernul de la Madrid a anunţat marţi interzicerea intrării pe teritoriul Spaniei a ministrului securităţii…

8 minute ago

Franţa se pregăteşte pentru mişcarea de protest “Blocăm totul”; Macron doreşte să numească rapid un nou premier

Franţa se pregăteşte pentru greve şi proteste care vor avea loc miercuri în cadrul unei…

9 minute ago

Grindeanu: Vom prezenta în zilele următoare ceea ce am gândit noi pe programul PSD de relansare economică

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că în următoarele zile va prezenta…

11 minute ago

Germania presează UE să relaxeze interdicţia vânzării de automobile cu motoare pe combustie din 2035

Cancelarul german, Friedrich Merz, a cerut marţi mai multă "flexibilitate" cu privire la reglementările europene…

13 minute ago

Un oficial de la Banca Naţionala a Poloniei vede motive pentru reducerea ratei dobânzii, dar avertizează asupra riscurilor

Comitetul de Politică Monetară de la Banca Naţională a Poloniei ar putea reduce, încă odată,…

o oră ago

Fenechiu: Eu cred că nu se pune în momentul de faţă problema majorării vârstei de pensionare

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, marţi, că nu se pune în momentul de…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More