International

Un fost general NATO prezice un armistiţiu în Ucraina în 2023

Un armistiţiu în războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei poate fi aşteptat în 2023 sau chiar la jumătatea acestui an, a declarat un fost general al armatei germane şi al NATO, relatează luni DPA, potrivit Agerpres.

“Mă aştept să se întâmple la vară, când ambele părţi vor spune că războiul nu duce nicăieri”, a declarat Hans-Lothar Domröse pentru grupul media Funke. Cea mai probabilă perioadă pentru apariţia unui astfel de impas este între lunile februarie şi mai, a spus el.

“Acela va fi momentul pentru negocierea unui armistiţiu”, a spus Domrose, care a deţinut poziţii de rang înalt în cadrul forţelor internaţionale din Afganistan şi mai târziu în structurile de comandă ale NATO în Europa.

El a subliniat însă că un armistiţiu nu înseamnă pace. “Armistiţiu înseamnă că nu se mai trage. Negocierile vor dura probabil mult timp şi este nevoie de un mediator”, a afirmat fostul general, nominalizându-i printre posibilii candidaţi la conducerea negocierilor pe secretarul general al ONU Antonio Guterres, pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan sau pe premierul indian Narendra Modi.

Singurul lucru care mai rămâne de făcut este o soluţie negociată care este acceptabilă pentru ambele părţi, “deşi lui (Vladimir) Putin i-ar plăcea să aibă toată Ucraina, iar lui (Volodimir) Zelenski i-ar plăcea să elibereze toată Ucraina din nou”.

Ca o posibilă soluţie, Domrose a spus că preşedintele ucrainean ar putea renunţa la a cere reintegrarea imediată a unor teritorii ca Crimeea în Ucraina şi să fie de acord cu o perioadă de tranziţie pentru acest lucru.

Expertul de securitate Andras Racz, din cadrul Consiliului German pentru Relaţii Externe, a fost de acord că ar putea exista negocieri între Ucraina şi Rusia în vară.

“Sunt destul de sigur că până la sfârşitul anului vom avea un soi de armistiţiu, în urma căruia sperăm să nu mai existe deloc lupte, sau măcar mai puţine lupte”, a declarat Racz pentru grupul media.

El a spus că este improbabil ca Rusia să vrea să fie angajată într-un război intens înaintea sau în timpul alegerilor prezidenţiale care urmează să aibă loc în 2024. De aceea el se aşteaptă ca Rusia să vrea să reducă intensitatea războiului în cursul lui 2023. “Asta s-ar putea întâmpla şi din cauza faptului că problemele cu aprovizionarea ale armatei ruse probabil se vor intensifica în vară”, a adăugat Racz.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, David McAllister, a subliniat că Kremlinul nu poate şi nu trebuie să impună o pace dictatorială în Ucraina.

“Dacă şi când condiţiile pentru negocierea unui armistiţiu sunt întrunite, ţine numai de guvernul ucrainean să decidă”, a declarat McAllister pentru grupul Funke.

Articole recente

ANAF și „punctul orb” al cripto: De ce România are nevoie de reguli clare, evaluare corectă a riscurilor și reformă fiscală (Sorin Niță)

Autor: Sorin Cristian Niță, Asist. Univ. Dr., Academia de Studii Economice — un policy brief…

3 minute ago

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

o oră ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

2 ore ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

2 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

2 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More