Securitate cibernetica

Un fost prim-ministru şi miniştri în funcţie se numără printre cei interceptaţi telefonic în Grecia (presă)

Un fost prim-ministru grec şi mai mulţi miniştri încă în funcţie se numără printre personalităţile care au fost ascultate ilegal, potrivit unor informaţii publicate sâmbătă de săptămânalul de stânga Documento despre acest caz care agită Grecia de luni de zile, informează AFP.

Potrivit Documento, printre victime se numără fostul premier Antonis Samaras, actualii miniştri ai afacerilor externe, finanţelor, dezvoltării, muncii şi turismului, precum şi armatorul Vangelis Marinakis, proprietar al cluburilor de fotbal Olympiakos şi Nottingham Forest.

Săptămânalul, care are legături cu partidul de opoziţie de stânga Syriza, susţine că deţine aceste informaţii “de la două persoane care au un rol cheie în supraveghere”.

Potrivit acestuia, malware-ul a fost, de asemenea, folosit pentru a infecta telefoanele nu numai ale persoanelor vizate, ci şi ale unor rude ale acestora.

Parlamentul European a cerut vineri Greciei să desfăşoare o anchetă “urgentă şi amănunţită” în cazul ascultărilor ilegale care au tulburat climatul politic al ţării în ultimele luni.

Unii dintre cei vizaţi sunt membri influenţi ai partidului conservator Noua Democraţie, aflat la putere, şi potenţiali rivali ai premierului Kyriakos Mitsotakis.

Cazul a ieşit la iveală în iulie, când Nikos Androulakis, europarlamentar şi lider al Partidului Socialist grec, a depus o plângere în care spunea că s-a încercat în repetate rânduri să i se asculte telefonul cu ajutorul programului de spionaj Predator.

Doi jurnalişti şi un alt politician proeminent din opoziţie au dezvăluit ulterior că au fost, de asemenea, victime ale supravegherii de către serviciile secrete greceşti.

Scandalul a dus, în august, la demisia şefului serviciilor secrete şi a unui nepot şi consilier al premierului.

Guvernul a recunoscut că l-a supravegheat pe Androulakis, fără a oferi motive, dar a negat utilizarea de software ilegal, potrivit Agerpres.

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

45 de minute ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

50 de minute ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

o oră ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

o oră ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

o oră ago

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut, potrivit informaţiilor transmise BVB. ROMGAZ…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More