International

Un individ mascat a pătruns în complexul rezidenţial unde locuieşte cancelarul Olaf Scholz, care nu se afla acasă

Un individ care purta o mască de Halloween a reuşit să intre duminică seară în complexul rezidenţial unde locuieşte cancelarul german Olaf Scholz, care nu se afla acasă, a relatat luni Der Spiegel, care citează oficialităţi din domeniul securităţii.

Pe imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video al complexului imobiliar se poate vedea că intrusul purta un hanorac şi mănuşi şi era echipat cu o lanternă frontală.

Individul a încercat să intre în clădirea unde se află apartamentul lui Olaf Scholz, dar a plecat în grabă după ce şi-a dat seama că fusese observat.

La momentul producerii incidentului cancelarul german nu se afla acasă. El participa la o întâlnire-maraton, care a durat aproximativ 20 de ore, în încercarea de a menţine unitatea coaliţiei guvernamentale formate din social-democraţi, ecologişti şi liberali. Reuniunea s-a încheiat fără niciun acord din cauza mai multor chestiuni divergente.

Deşi reşedinţa oficială a cancelarului german este Cancelaria federală de la Berlin, nu toţi titularii aleg să locuiască acolo.

În timpul mandatelor sale de cancelar, Angela Merkel a locuit într-un apartament din centrul Berlinului.

Potrivit publicaţiei Der Spiegel, autorităţile germane au adoptat măsuri de securitate mai stricte după incidentul de la apartamentul lui Olaf Scholz, potrivit Agerpres.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

25 de minute ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

26 de minute ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

34 de minute ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

4 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More