Afaceri

Un IT-ist român digitalizează accesul fermierilor din mediul rural la medici veterinari prin platforma VetFast

Programatorul și antreprenorul local Alexandru Pavel, co-fondator al fermei de
animale Ograda Veseliei din județul Constanța, investește 100.000 de euro anul acesta într-un startup de tehnologie în domeniul veterinar, care conectează crescătorii de animale din mediul rural cu medici veterinari din proximitate, potrivit unui comunicat de presă. Soluția VetFast ajută crescătorii să găsească rapid un medic veterinar disponibil atunci când animalele din fermă au nevoie de îngrijiri și pot ține o evidență a stării de sănătate a fiecărui animal printr-un carnet digital de sănătate veterinară.

„VetFast a pornit la începutul acestui an după o întâmplare la ferma Ograda Veseliei, unde avem multe animale pe care copiii pot veni să le vadă, să le hrănească și să interacționeze cu ele. Unul dintre animale a murit neașteptat, situație care putea fi prevenită dacă starea de sănătate era monitorizată, iar semnele de boală ar fi putut fi observate la timp”, povestește Alexandru Pavel, fondatorul VetFast alături de medicii veterinari Nicolae Bercaru și Anca Cioran și co-fondatorul fermei Ograda Veseliei.

„Dincolo de nevoile de care ne-am mai lovit de-a lungul timpului pentru
servicii veterinare rapide sau sfaturi medicale punctuale, în contextul unei lipse acute în mediul rural de suficienți medici disponibili și în același timp a interesului multor medici tineri de a-și extinde serviciile, am realizat că monitorizarea în timp real a animalului ar fi ajutat la acordarea îngrijirilor necesare la timp și la prelungirea vieții acestuia”, explică Pavel.

Pe VetFast, fermierii pot crea astfel un carnet de sănătate pentru fiecare animal, în care să păstreze istoricul medical al acestuia, extrem de util medicului veterinar atunci când este necesară o intervenție. „Vrem să mergem însă mai departe, motiv pentru care lucrăm în acest moment la un dispozitiv care să fie purtat de animal, la gât sau la picior, care să transmită în timp real fermierului sau medicului veterinar care îi urmărește evoluția, informații despre starea de sănătate”, spune antreprenorul. Dotat cu multipli senzori, dispozitivul va prelua digital informații
despre animal, de la temperatură, greutate sau localizarea prin GPS până la condițiile de mediu din zona unde se află animalul, precum calitatea aerului sau intensitatea luminoasă, așa încât fermierii să știe în orice moment unde se află animalul și dacă este sănătos sau dă semne de îmbolnăvire.

Toate informațiile despre animale, înregistrate pe VetFast, sunt accesibile oricând, pe orice dispozitiv, fermierilor și pot fi partajate cu medici veterinari din comunitate pentru asistență la distanță sau stabilirea unei vizite pentru planul de tratament. În același timp, fermierii pot beneficia de experiența altor crescători de animale din comunitate pentru a afla răspunsuri la întrebări pentru o mai bună îngrijire a animalelor. VetFast este deocamdată gratuită și numără deja peste 1.000 de crescători de animale și medici veterinari.

VetFast este unul dintre cele 8 proiecte din programul de pre-accelerare Food & Agri Tech Challenge lansat la începutul acestui an de Impact Hub Bucharest și EFSE DF, care se va încheia în iulie odată cu prezentarea proiectelor în fața publicului, a juriului, a investitorilor și specialiștilor din domeniu.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More