International

Un membru al Consiliului guvernatorilor BCE estimează că inflaţia va ajunge la 2% la începutul lui 2025

Ritmul de creştere a preţurilor de consum în zona euro va atinge ţinta de 2% vizată de Banca Centrală Europeană la începutul lui 2025, a estimat sâmbătă guvernatorul Băncii Franţei, Francois Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor BCE, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

“Suntem pe o traiectorie bună pentru a învinge inflaţia şi asta este o veste bună. Ar putea fi unele creşteri temporare în lunile următoare, dar asta este un efect tehnic. În absenţa unor mari şocuri externe, vom avea o inflaţie de 2% anul viitor, cel mai probabil la începutul anului”, a spus Francois Villeroy de Galhau pentru postul de radio France Inter.

Cele mai recente prognoze ale BCE, care datează din luna septembrie, arătau că ţinta de inflaţie de 2% va fi atinsă în ultimul trimestru al anului următor, chiar dacă zilele trecute o serie de oficiali din cadrul BCE au dezvăluit pentru Bloomberg că se aşteaptă ca acest lucru să se întâmple în primul trimestru din 2025.

Datele Eurostat arată că, în zona euro, rata anuală a inflaţiei s-a redus de la 2,2% în luna august, până la 1,7% în luna septembrie. În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut uşor, de la 2,8%, până la 2,7%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Banca Centrală Europeană a redus deja de trei ori dobânda de politică monetară în acest an, şi pieţele financiare mizează pe noi reduceri la următoarele reuniuni ale consiliului guvernatorilor, începând chiar din decembrie, iar unii investitori sunt de părere că ar putea fi vorba chiar de o reducere cu 50 de puncte de bază.

“Este probabil că vor fi şi alte reduceri. Dar vom decide asta în funcţie de datele existente. Eu fac un apel pentru pragmatism agil. Agil, pentru că trebuie să decidem reducerea dobânzilor atunci când putem. Pragmatism, pentru că trebuie să ne uităm la data şi să nu pierdem din vedere pădurea din cauza copacilor”, a spus Francois Villeroy de Galhau.

Joi, Banca Centrală Europeană (BCE) a redus dobânda cu 25 puncte de bază, pentru a treia oară în acest an şi în linie cu estimările, pe măsură ce inflaţia încetineşte iar creşterea economică pierde din elan. Începând cu data de 23 octombrie, rata dobânzii la facilitatea de depozit va fi redusă la 3,25%, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor fi diminuate la 3,40% şi, respectiv, 3,65%. 

Articole recente

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

24 de minute ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

28 de minute ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

46 de minute ago

România primește a doua cea mai mare alocare financiarã, de 16,68 mld. EUR, în cadrul programului SAFE, pentru a-și consolida capacitatea de apãrare

Comisia Europeanã alocã României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar…

o oră ago

Sorin Grindeanu: Mecanismul prin care s-a folosit fondul de rezervă a fost propus de ministrul Finanţelor

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că, în fostul guvern, mecanismul prin…

o oră ago

Qatar condamnă cu fermitate “atacul laș al Israelului”; „Israelul își asumă întreaga responsabilitate”: Netanyahu

Declarația de condamnare a Qatarului, în întregime Mai jos se află textul integral al condamnării…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More