Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBanca Centrală Europeană urmăreşte cu atenţie evoluţiile de pe pieţele financiare, pentru că o creştere abruptă a dobânzilor reale ar putea pune în pericol revenirea economiei, a declarat joi Isabel Schnabel, membru în boardul executiv al Băncii Centrale Europene, transmite Reuters.
“În viitor, sprijinul fiscal şi monetar va rămâne crucial şi nu trebuie retras prematur. Ne vom asigura că nu există o înăsprire nemotivată a condiţiilor de finanţare. O majorare prea abruptă a dobânzilor reale, pe fondul îmbunătăţirii perspectivelor economiei mondiale, ar putea pune în pericol revenirea economiei. De acea, monitorizăm cu atenţie evoluţiile de pe pieţele financiare”, a declarat Isabel Schnabel într-un interviu pentru agenţia de presă LETA din Letonia, potrivit Agerpres.
Schnabel a mai spus că vede “semnale încurajatoare” de revenire, în condiţiile în care vaccinarea face progrese iar economia mondială îşi revine mai rapid decât anticipa BCE. Chiar dacă cifrele privind evoluţia Produsului Intern Brut în primul trimestru al acestui an este posibil să fie mai mici decât se preconiza, din cauza prelungirii carantinei, pe ansamblul acestui an creşterea economică în zona euro va fi una “comparabilă” cu estimarea din decembrie e BCE, privind un avans de 3,9%, a apreciat Isabel Schnabel.
Declaraţiile lui Isabel Schnabel vin la câteva zile după ce preşedintele BCE, Christine Lagarde a spus că oficialii “urmăresc cu atenţie” evoluţia randamentelor nominale la obligaţiuni.
După ce au injectat mii de miliarde de dolari pe pieţele globale pentru a combate criza coronavirusului, oficialii băncilor centrale din marile economii caută acum modalităţi de a împiedica o creştere mult prea rapidă a randamentelor care ar putea afecta economiile lor.
Banca Centrală din Coreea de Sud a avertizat că va interveni pe piaţă dacă costul împrumuturilor va exploda. Banca Centrală a Australiei a fost obligată să reia achiziţiile de obligaţiuni pentru a putea menţine randamentele în intervalul pe care îl vizează iar Banca Centrală din Noua Zeelandă a promis o perioadă prelungită de stimulente, chiar dacă perspectivele economice s-au îmbunătăţit.
Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…
Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…
Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, se află la Washington D.C, el afirmând că a demarat un…
Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…
Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…
This website uses cookies.
Read More