Banci

Un oficial BCE cere băncilor să îşi majoreze rezervele de capital

Autorităţile europene de reglementare ar trebui să ceară băncilor să îşi majoreze fondurile proprii pentru a face faţă unor posibile tensiuni economice şi financiare, a declarat luni vice-preşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, informează Reuters, potrivit Agerpres.

“După părerea mea, actualele condiţii economice şi financiare impun mai multe acţiuni din partea autorităţilor macroprudenţiale pentru a creşte rezistenţa sectorului bancar şi a asigura că sistemul dispune de rezerve care să poată fi mobilizate în perioade de tensiuni”, a declarat Luis de Guindos la un eveniment organizat la Riga.

Oficialul BCE a subliniat faptul că criza a scos în evidenţă cât de important este pentru bănci să îşi constituie rezerve de capital în perioade favorabile. “Într-un număr în creştere de ţări, autorităţile se gândesc să activeze rezervele de fonduri contraciclice, ca o măsură de protecţie împotriva şocurilor economice şi financiare, contribuind la reducerea riscurilor”, a spus Luis de Guindos.

În România, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus recent că România deţine un fond tampon în trezorerie undeva la 40 de miliarde de lei, care asigură o finanţare de circa 5-6 luni fără să intre în piaţă. Întrebat dacă se aşteaptă la o eventuală criză economică în 2019, Teodorovici a precizat că se iau toate măsurile, astfel încât efectele pentru România să fie cât mai mici.

Articole recente

OMV Petrom propune distribuirea de dividende speciale de 1.246 milioane lei

OMV Petrom propune distribuirea unui dividend special în valoare brută de 0,0200 lei pe acțiune, care…

2 ore ago

Thyssenkrupp are un cumpărător din India pentru divizia sa de oţel

Grupul industrial german Thyssenkrupp AG a anunţat marţi că firma indiană Jindal Steel International vrea…

2 ore ago

Franţa îşi reafirmă sprijinul pentru România după incursiunea unei drone ruseşti

Ministerul Afacerilor Externe al Franţei şi-a exprimat marţi susţinerea pentru România după ce o dronă…

2 ore ago

Statele Unite au restabilit complet statutul Ungariei în programul Visa Waiver

Statele Unite au restabilit complet statutul Ungariei în programul lor Visa Waiver, după ce guvernul…

2 ore ago

Mario Draghi deplânge lentoarea cu care Europa se reformează; von der Leyen dă vina pe celelalte instituţii

Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a deplâns marţi "lentoarea" cu care acţionează…

4 ore ago

Potra – rol semnificativ în finanțarea campaniei lui Georgescu; milioane de dolari ceruți lui Frank Timiș (rechizitoriu)

Mercenarul Horațiu Potra a avut un rol semnificativ în elaborarea și finanțarea campaniei electorale a…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More