International

Un om de afaceri miliardar ucrainean a fost arestat în Franţa

Un prosper om de afaceri şi fost deputat ucrainean care face obiectul unei cereri de extrădare pentru “infracţiuni financiare” a fost reţinut marţi seara în staţiunea de schi Courchevel, din Alpii francezi, au indicat miercuri surse judiciare citate de AFP şi Reuters.

Kostyantin Zhevago, în vârstă de 48 de ani, principalul acţionar al societăţii Ferrexpo, listată la bursa din Londra, figura din 2021 pe lista persoanelor căutate a Kievului.

Procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, a salutat arestarea, într-un comunicat publicat miercuri în care se precizează că omul de afaceri este bănuit de “organizarea achiziţiei unei bănci comerciale pe bază de fonduri obţinute ilegal în proporţii importante”.

Jevago – a cărui avere este estimată acum de Forbes la 1,3 miliarde de dolari, faţă de 2,3 miliarde anul trecut, din cauza războiului – este bănuit că a deturnat 113 milioane de dolari de la banca sa Finance & Credit Bank, intrată în faliment în 2015, potrivit Agerpres.

Omul de afaceri a fost deputat în parlamentul ucrainean din 1998 până în 2019, atât ca independent cât şi în tabăra fostei şefe a executivului Iulia Timoşenko, fiind învins în alegerile legislative de un candidat din partidul lui Volodimir Zelenski, tocmai ales la preşedinţia ţării.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

o oră ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

2 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

3 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

3 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

3 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More