Update articol:

Un raport al MAE chinez acuză SUA de “practici hegemonice şi de intimidare”

SUA-China

Ministerul chinez de Externe a publicat luni un raport în care acuză Washingtonul că foloseşte metode multiple pentru a menţine “supremaţia mondială” a SUA şi recurge în acest scop la “practici hegemonice şi de intimidare”, document apărut în contextul tensiunilor crescânde între cele două ţări, consemnează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

În documentul intitulat “Hegemonia americană şi pericolele sale”, Beijingul notează că Washingtonul “a acţionat cu tot mai multă îndrăzneală” în perioada postbelică pentru a se “amesteca în afacerile interne ale altor ţări”.

Raportul ilustrează în cinci capitole evaluarea Beijingului cu privire la ceea ce numeşte a fi hegemonia politică, militară, economică, tehnologică şi culturală americană.

MAE chinez acuză astfel SUA că organizează “revoluţii colorate” ori că iniţiază războaie pentru “promovarea democraţiei”, în timp ce menţine o “politică a blocurilor” care “alimentează conflictele şi confruntarea”.

China dă astfel drept exemplu “imixtiunile în baza “noii doctrine Monroe” în America Latină”, folosită pentru a apăra principiul “America pentru americani”, dar care conform evaluării chineze ar însemna mai degrabă “America pentru Statele Unite”.

Raportul citează şi o carte a fostului secretar american de stat Mike Pompeo, în care acesta a admis că Washingtonul a căutat să se amestece în politica internă a Venezuelei pentru a-l “forţa pe (preşedintele Nicolas) Maduro să ajungă la un acord cu opoziţia” sau pentru “a priva această ţară de capacitatea sa de a-şi vinde petrolul sau aurul”, printre alte obiective.

Analiza MAE chinez evidenţiază în special “hegemonia militară” a SUA, făcând aici referire la seria de conflicte în care armata americană a fost implicată şi la bugetul militar al SUA, de circa 700 de miliarde de dolari anual, echivalentul a 40% din cheltuielile militare ale tuturor statelor lumii însumate sau al bugetului apărării cumulat al celor 15 ţări ce urmează la acest capitol după SUA.

Raportul mai ilustrează “hegemonia americană la nivel economic” obţinută iniţial prin crearea organizaţiilor care au “format sistemul monetar internaţional în jurul dolarului”, ceea ce este “principala sursă de instabilitate şi incertitudine în economia mondială”. Mai mult, se arată în acelaşi document, în timpul pandemiei Statele Unite “au injectat miliarde de dolari pe piaţa globală”, fapt care a provocat deprecierea altor monede şi “multe state în dezvoltare s-au văzut afectate de inflaţia ridicată”.

La capitolul tehnologic Statele Unite “urmăresc să descurajeze dezvoltarea ştiinţifică” a altor ţări şi aplică în acest scop “un monopol şi restricţii în domeniul tehnologiei de vârf”, mai remarcă Ministerul de Externe chinez.

De asemenea, expansiunea globală a culturii americane este o componentă esenţială a strategiei de politică externă a Washingtonului, adaugă MAE de la Beijing, care în concluziile sale îndeamnă Washingtonul să-şi “examineze critic acţiunile” şi să renunţe la “aroganţă şi prejudecăţi”, precum şi la “practicile hegemonice şi de intimidare”.