Actualizare – Potrivit informațiilor preliminare, 5 persoane se aflau la bordul remorcherului scufundat. Una dintre ele a fost recuperată de salvatori și a fost resuscitată de forțele de intervenție, în Portul Midia. În ciuda eforturilor depuse, a fost declarat decesul.
Momentan, ceilalți patru colegi nu au fost găsiți de autorități, care în misiunea de salvare sunt asistate de scafandri Midia Marine Terminal. Compania colaborează activ cu autoritățile statului, în operațiunea de salvare și în investigațiile care vor viza acest incident.
Până în acest moment, nu au fost stabilite cu exactitate cauzele producerii accidentului naval. Compania va oferi totul sprijinul și asistență celor afectați și familiilor acestora.
…………….
În cursul acestei dimineți, în jurul orei 08:40, un remorcher al companiei Midia Marine Terminal s-a scufundat, în timpul manevrelor de asistență la descărcare efectuate pentru un tanc petrolier aflat la terminalul off-shore din raza portului Midia, potrivit KMG International.
Compania transmite: “În acest moment, situația este gestionată de autoritățile cu competență în domeniu – ISU „Dobrogea” Constanța și ARSVOM, cu care compania este în contact direct. Manevrele de descărcare ale vaporului aflat la terminal au fost sistate în siguranță, neexistând riscuri suplimentare. Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce acestea vor fi disponibile”.