Justitie

Un tribunal a autorizat transmiterea către Congres a documentelor privind asaltul asupra Capitoliului

Un tribunal american a autorizat marţi transmiterea către o comisie parlamentară de anchetă a documentelor legate de asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie de către susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump, în pofida încercărilor acestuia de a le ţine secrete, relatează miercuri AFP, potrivit Agerpres.

”Instanţa susţine că interesul public cere un răspuns favorabil dorinţelor comune ale ramurilor legislativă şi executivă de a studia evenimentele care au dus la 6 ianuarie”, a scris judecătoarea federală Tanya Chutkan în decizia sa, care a fost difuzată de mai multe media americane.

 

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

5 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

5 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

8 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

8 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

8 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More