Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzCaspian Pipeline Consortium (CPC), una dintre cele mai mari conducte de ţiţei din lume, care aduce petrol din Kazahstan în Marea Neagră via Rusia, trebuie să-şi oprească activitatea pentru 30 de zile, potrivit deciziei unui tribunal rusesc, dar cu toate acestea sursele susţin că exporturile de ţiţei continuă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
CPC, prin care trece aproximativ 1% din petrolul mondial, a precizat că decizia de suspendare a operaţiunilor are legătură cu documentaţia referitoare la o scurgere de petrol adăugând că consorţiul, din care fac parte şi giganţii americani Chevron şi Exxon, trebuie să respecte decizia de marţi a tribunalului.
Cu toate acestea, două surse familiare cu operaţiunile terminalului au declarat pentru Reuters că exporturile de la terminalul CPC din Marea Neagră continuau miercuri dimineaţa. Alte trei surse din industria petrolieră au precizat că livrările de petrol de la câmpurile petrolifere către conducta CPC nu erau întrerupte miercuri dimineaţa.
Orice perturbare majoră a operaţiunilor oleoductului CPC ar pune noi presiuni pe piaţa petrolieră mondială, care şi aşa se confruntă cu una dintre cele mai mari probleme pe partea de aprovizionare de la embargoul din 1970.
Caspian Pipeline Consortium a precizat că a formulat un recurs la tribunalul din oraşul rus Novorossiisk prin care cere ca punerea în aplicare a deciziei anterioare să fie suspendată, în ideea de a evita o oprire care ar avea consecinţe irevocabile pentru echipamentele conductei.
SUA au impus sancţiuni asupra petrolului rusesc dar au apreciat că livrările de petrol din Kazahstan via teritoriul Rusiei ar trebui să nu sufere întreruperi. La rândul său, Uniunea Europeană a anunţat că vrea să se elibereze de dependenţa de combustibili fosili din Rusia până în 2027.
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…
Sindicatele din OMV Petrom au acuzat conducerea executivă a grupului că a decis concedieri colective…
Actualizare Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…
Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
This website uses cookies.
Read More