International

UNCTAD îndeamnă sectorul transportului maritim să îşi accelereze tranziţia energetică

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) a îndemnat transportul maritim să îşi accelereze tranziţia energetică în loc să îşi majoreze emisiile poluante, prin trimiterea la casare a vechilor nave poluante şi adaptarea infrastructurilor porturilor la carburanţii alternativi, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Navele transportă peste 80% din mărfurile tranzacţionate la nivel mondial, subliniază UNCTAD în raportul său anual cu privire la transportul maritim, publicat marţi.

Emisiile totale de carbon ale flotei maritime mondiale au crescut cu 4,7% între 2020 şi 2021, “o cifră care merge în direcţia greşită”, a avertizat secretarul general al UNCTAD, Rebeca Grynspan, cu prilejul prezentării raportului. Cu o vârstă medie de aproape 22 de ani, “suntem de asemenea preocupaţi de îmbătrânirea navelor, care poluează mai mult pe măsură ce îmbătrânesc”, a adăugat Grynspan.

UNCTAD a făcut un apel către sectorul transportului maritim să investească mai mult în modernizarea tehnică şi operaţională pentru a reduce amprenta de carbon. Este vorba în special de a trece la combustibili alternativi, cu conţinut redus de carbon, de a utiliza surse de electricitate regenerabile în porturi şi de a echipa navele cu tehnologii cu un randament energetic ridicat.

Raportul UNCTAD atrage atenţia asupra necesităţii de a adapta porturile la efectele schimbărilor climatice, în special în cazul statelor cele mai vulnerabile. În viitor, pentru a rămâne competitive, porturile vor trebui să răspundă exigenţelor navelor care vor deveni mai verzi, inclusiv prin furnizarea de energie mai curată şi oferindu-le servicii de mentenanţă adaptate.

“Dacă porturile nu vor fi gata să întreţină navele în cadrul acestor noi reglementări, vor avea de pierdut”, a afirmat directoarea diviziei de tehnologie şi logistică de la UNCTAD, Shamika Sirimanne.

Comerţul maritim mondial a înregistrat o revenire semnificativă în 2021, cu o creştere estimată la 3,2%, după o scădere de 3,8% în 2020, potrivit raportului UNCTAD.

“În 2022, această revenire s-a răsuflat”, a subliniat Shamika Sirimanne, în special din cauza încetinirii economiei mondiale a noilor valuri de Covid-19 care au antrenat închideri de uzine în China şi a tensiunilor geopolitice mondiale.

Creşterea comerţului maritim mondial ar urma să rămână moderată în acest an, cu un avans de 1,4%. Pentru perioada 2023-2027, comerţul maritim mondial ar urma să înregistreze o rată anuală de creştere de 2,1%, un ritm mai lent decât media din ultimele trei decenii (3,3%).

“În ultimii doi ani, sectorul maritim a suferit enorme perturbări. Covid-19, războiul din Ucraina, schimbările climatice şi geopolitica au antrenat închideri de porturi şi de rute maritime şi au majorat preţurile”, a spus secretarul general al UNCTAD, Rebeca Grynspan.

Articole recente

Țările NATO care doboară drone rusești deasupra Ucrainei vor declanșa un război între alianță și Rusia – Medvedev

Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…

43 de minute ago

Serviciul rus de spionaj extern acuză UE că pregăteşte un „Maidan” în Serbia

Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…

49 de minute ago

Ministrul Radu Miruță: „Noua bursă de valori de la Chișinău – un pod financiar între România și Republica Moldova și un nou pas spre direcția comună: Vest”

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…

50 de minute ago

Muhammad a fost cel mai popular nume pentru băieți în Anglia și Țara Galilor în 2024, conform înregistrărilor de nașteri – Visual Capitalist

Pentru comparație, Muhammad ocupa locul 14 în 2014. Muhammad a fost cel mai popular nume…

52 de minute ago

AIEA estimează că producţia de energia nucleară s-ar putea dubla până în 2050

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…

59 de minute ago

This website uses cookies.

Read More