Update articol:

Undă verde a parlamentului slovac pentru aderarea Finlandei şi Suediei la NATO

Nato Sursa foto: twitter.com

Parlamentul slovac a dat undă verde, marţi, aderării Suediei şi Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Consiliul Naţional al Republicii Slovace tocmai a aprobat aderarea Finlandei şi Suediei la NATO”, a postat pe Twitter ministrul slovac pentru Afaceri externe şi europene, Ratislav Kacer.

Premierul Eduard Heger a salutat imediat decizia parlamentului, subliniind că odată cu cele două noi ţări, “capacitatea de apărare (a NATO) va fi întărită considerabil”.

Aderarea Finlandei la NATO a fost susţinută cu 126 de voturi, iar cea a Suediei cu 124 de voturi, în prezenţa a 144 de deputaţi. Slovacia şi-a amânat votul din cauza unei recente remanieri guvernamentale.

Pentru a închide dosarul ratificării slovace este necesară şi semnătura preşedintei liberale Zuzana Caputova.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie, a declanşat cererea Suediei şi Finlandei de a se alătura acestei organizaţii, punând capăt unor decenii de nealiniere militară.

Cele 30 de state membre ale Alianţei Atlantice trebuie să îşi dea acordul pentru ca aceste două ţări să fie admise în organizaţie.

După unda verde slovacă, rămân doar două ţări membre care nu au ratificat încă oficial această aderare: Ungaria şi Turcia, potrivit unei liste NATO.

BVB | Știri BVB
AAGES S.A. (AAG) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 26-30 ianuarie 2026

IAR SA Brasov (IARV) (02/02/2026)

Modificare calendar financiar 2026

CARBOCHIM S.A. (CBC) (02/02/2026)

Convocare AGAO 24 Februarie 2026_Versiune limba engleza

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/02/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.01.2026

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni 26.01.2026-30.01.2026 si incheierea etapei 2