Categories: Fără categorie

Ungaria a elaborat un PNRR fără împrumuturile din fondul european de relansare, considerându-le o resursă inadecvată în cazul ei

Ungaria a decis să folosească numai granturile ce-i revin din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (RRF) cuprins în fondul european de relansare, nu şi creditele, întrucât aceste împrumuturi nu sunt adecvate obiectivelor naţionale ale acestei ţări, a declarat secretarul de stat ungar pentru afaceri europene Szabolcs Agosthazy, potrivit Agerpres.

Împrumuturile accesibile din fondul european de relansare sunt ”relativ ieftine”, a admis oficialul ungar, dar nu costul acestor împrumuturi este dezavantajul, ci mai degrabă ”orientarea sectorială şi termenul pentru utilizarea” lor, a explicat el într-un interviu acordat cotidianului economic Vilaggazdasag, citat luni de agenţia MTI.

”Am elaborat programe de dezvoltare anterior într-o schiţă în care accesam volume considerabile de credite. În acest timp, pe măsură ce negociam cu Comisia Europeană, a devenit tot mai clar că produsele de creditare oferite de UE nu se potriveau perfect cu atingerea obiectivelor guvernului ungar”, a adăugat secretarul de stat.

El a remarcat faptul că majoritatea celor 27 de state membre ale UE au în această chestiune o poziţie similară cu cea a Ungariei, precizând că numai cinci dintre aceste state intenţionează să folosească total sau parţial împrumuturile din planul european de relansare.

”Nu a fost o decizie politică, ci pur şi simplu o politică pe care guvernul a decis-o după ce biroul premierului (Viktor Orban) şi Ministerul de Finanţe au examinat împreună condiţiile Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă. Am constatat că aceasta nu este în prezent cea mai adecvată resursă pentru implementarea obiectivelor naţionale” ale Ungariei, a mai explicat Szabolcs Agosthazy decizia Budapestei de a nu folosi creditele din planul european de relansare.

Ungaria a transmis săptămâna trecută Comisiei Europene planul său naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) pentru suma de 7,2 miliarde de euro, care corespunde numai granturilor ce revin Ungariei din fondul european de relansare ‘NextGenerationEU’ în valoare de 750 de miliarde de euro, guvernul ungar anunţând că ”deocamdată” nu va accesa şi creditele, pentru a evita creşterea datoriei.

Din fondul ‘NextGenerationEU’, care va fi constituit prin credite contractate de Comisia Europeană pe pieţele financiare, statele membre vor accesa granturi şi împrumuturi pentru reforme şi investiţii cuprinse în planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ce trebuie să fie aprobate de executivul comunitar şi să cuprindă în principal investiţii în tranziţia ecologică şi sectorul digital, pentru care trebuie alocate cel puţin 37% şi, respectiv, 20%, din sumele prevăzute în PNRR.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More