Categories: Fără categorie

Ungaria a plătit în octombrie pentru gazul rusesc cu 8% mai mult faţă de preţul european (presă)

Ungaria a plătit în octombrie 2G22 cu 8% mai mult pentru gazele din Rusia faţă de cât ar fi costat acestea pe piaţa europeană, în pofida faptului că Moscova a promis că le va vinde Budapestei la o cincime din valoarea la care se tranzacţionează în Europa, a anunţat marţi cotidianul digital independent Nepszava, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Sursa citată semnalează că, potrivit datelor Oficiului Central de Statistică ungar (KSH), în octombrie 2022 Ungaria a plătit Gazprom un preţ de 2.493 euro pentru mia de metri cubi, cu 8% mai mult faţă de media preţului gazelor naturale ce s-au comercializat în aceeaşi lună pe piaţa de referinţă pentru Europa – TTF, care a fost de 2.305 euro/1.000 mc.

În total, în octombrie, Budapesta a plătit Moscovei 1,2 miliarde euro pentru un volum de 481 milioane metri cubi de gaze.

Premierul ungar, Viktor Orban, considerat liderul european cel mai apropiat de Moscova, a reuşit să obţină ca ţara sa să fie exceptată de la aplicarea plafonului la preţul gazelor importate din Rusia, plafon adoptat în decembrie de restul partenerilor din Uniunea Europeană, împreună cu marile puteri din G7 şi alte ţări.

Ungaria s-a opus acestei măsuri dată fiind puternica sa dependenţă energetică de gazele din Rusia, de unde cumpără 65% din ce consumă.

Presa locală reaminteşte că, atunci când Orban l-a vizitat pe Vladimir Putin la Moscova, pe 1 februarie, preşedintele rus a dat asigurări că Ungaria va putea cumpăra gaze “la a cincea parte din preţul de pe pieţele europene”.

Ungaria are contracte pe termen lung semnate cu gigantul energetic rus Gazprom, care îi livrează gazele prin intermediul conductei Trurkish Stream.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

5 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

5 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

5 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More