International

Ungaria amână împrumutul G7 pentru Ucraina până după alegerile prezidenţiale din SUA

Ungaria va amâna, până după alegerile prezidenţiale din SUA, un acord final cu privire la împrumutul în valoare de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina acordat de ţările G7, prin întârzierea luării unei decizii cu privire la calendarul reînnoirii sancţiunilor UE împotriva Rusiei, a declarat marţi ministrul ungar al Finanţelor, Mihaly Varga, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În luna iunie, liderii ţărilor G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA) au convenit, de principiu, că vor acorda Ucrainei un împrumut în valoare de 50 de miliarde de dolari.

Însă potrivit unor oficiali europeni citaţi de Reuters, Washingtonul vrea ca Uniunea Europeană să reînnoiască sancţiunile impuse Rusiei odată la trei ani, de la odată la şase luni cum este în prezent, pentru ca SUA să contribuie cu aproximativ 20 de miliarde de dolari la împrumutul G7, o contribuţie egală cu cea a Uniunii Europene. Restul de 10 miliarde de dolari ar urma să fie oferit de Canada, Marea Britanie şi Japonia, care au anunţat deja că sunt de acord.

Împrumutul pentru Ucraina urmează să fie finanţat din profiturile generate de activele, în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari, ale Băncii Centrale a Rusiei imobilizate în Occident. Washingtonul nu vrea să îşi facă griji la fiecare şase luni dacă activele ruseşti care garantează împrumutul vor rămâne sau nu imobilizate, au dezvăluit oficialii citaţi de Reuters.

“Credem că acest dosar, prelungirea sancţiunilor ruseşti, ar trebui decis după alegerile din SUA. Trebuie să vedem care este direcţia în care se va îndrepta viitoarea administraţie americană cu privire la acest subiect”, a declarat, marţi, Mihaly Varga, într-o conferinţă de presă.

În condiţiile în care peste două treimi din activele ruseşti sunt imobilizare în Europa, UE ar putea oferi până la 35 de miliarde de euro din împrumutul G7. Suma oferită de blocul comunitar ar scădea dacă SUA ar contribui şi ele la acest împrumut.

Subiectul ar urma să fie discutat din nou la reuniunea miniştrilor de Finanţe din G7, care va avea loc la finele lunii octombrie la Washington, dar decizia Ungariei, ţara care în acest moment deţine presedinţia rotativă a UE, înseamnă că o decizie finală cu privire la contribuţiile fiecărei ţări G7 va fi luată abia după alegerile din 5 noiembrie.

Articole recente

Armătura a încheiat primul semestru din 2025 cu pierderi de 107.124 lei

Armătura a înregistrat în primul semestru din acest an pierderi de 107.124 lei, în scădere…

24 de secunde ago

Benjamin Netanyahu spune că un prim-ministru australian “slab” a abandonat comunitatea evreiască

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marţi că omologul său australian Anthony Albanese a abandonat…

1 minut ago

Elveţia îi va oferi lui Putin ”imunitate”, ”dacă vine la o Conferinţă de Pace”, anunţă şeful diplomaţiei elveţiene Ignazio Cassis

Elveţia îi va oferi ”imunitate” preşedintelui rus Vladimir Putin, pe numele căruia Curtea Penală Internaţională…

27 de minute ago

Dragoș Pîslaru anunță că în 15 zile va fi elaborată o listă a proiectelor care rămân în PNRR

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, anunță că în termen de 15 zile ar…

32 de minute ago

Ucraina solicită 10 sisteme Patriot de la SUA în cadrul unui acord militar (presă)

Ucraina a solicitat Statelor Unite zece sisteme de apărare antiaeriană Patriot de fabricaţie americană pentru…

o oră ago

Ponderea regenerabilelor în mixul energetic al UE este mai mare decât media la nivel global (Eurostat)

Energia din surse regenerabile a reprezentat în anul 2022 aproximativ 18,9% din producţia totală de…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More