International

Ungaria consolidează gardurile la frontiera cu Serbia şi construieşte altele la cea cu Croaţia, în urma creşterii numărului migranţilor

Guvernul ungar a anunţat sâmbătă consolidarea măsurilor de securitate la frontierele cu Serbia şi Croaţia, după ce a constatat o creştere a numărului migranţilor care vin în Europa pe ruta balcanică, relatează agenţiile DPA şi EFE, potrivit Agerpres.

Conform unui decret emis de premierul Viktor Orban, vor fi efectuate lucrări pentru a creşte înălţimea gardurilor care în timpul valului migrator masiv din anul 2015 au fost amenajate de-a lungul graniţei cu Serbia pe o lungime de 150 de kilometri şi vor fi ridicate noi garduri pe porţiunea de graniţă cu Croaţia, în zona parcului naţional Duna-Dráva.

Peste 100.000 de migranţi au venit de la începutul anului pe ruta balcanică, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjártó.

Poliţia ungară a anunţat cu o zi în urmă că a început să recruteze patrule de “vânătoare de frontieră” pentru a le desfăşura la graniţa sudică a Ungariei împotriva migraţiei ilegale, efectivele totale ale acestor patrule urmând să ajungă la 2.200 de agenţi.

La rândul său, ministrul ungar al apărării, Kristof Szalay-Bobrovniczky, a promis duminică o creştere a salariilor militarilor, poliţiştilor şi ale membrilor noilor patrule menţionate, consemnează agenţia MTI.

Anunţul Budapestei despre sporirea măsurilor de protecţie la graniţe survine la o zi după ce noul guvern sloven de centru-stânga, condus de liberalul proeuropean Robert Golob, a anunţat că a început demontarea gardului ridicat în anul 2015 la frontiera Sloveniei cu Croaţia de către fostul guvern condus de conservatorul Janez Jansa, care a fost un aliat al lui Viktor Orban.

Respingerea migranţilor este una dintre măsurile pentru care Comisia Europeană acuză Ungaria de încălcarea statului de drept.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

2 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

2 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

3 ore ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

3 ore ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

3 ore ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More