International

Ungaria discută cu România despre creşterea capacităţii interconectorului de gaze

Ungaria şi România poartă discuţii cu privire la creşterea capacităţii interconectorului de gaze transfrontalier, până la peste trei miliarde de metri cubi pe an, a declarat marţi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit oficialului ungar, această creştere a capacităţii de import de gaze via România va creşte securitatea aprovizionării şi va oferi o rută pentru posibilele importuri în viitor din Grecia, Turcia sau Azerbaidjan.

“Purtăm discuţii cu privire la o majorare semnificativă a capacităţii interconectorului care leagă reţelele de distribuţie de gaze din România şi Ungaria”, a declarat marţi Peter Szijjarto la o conferinţă de presă cu omologul său român Bogdan Aurescu.

Potrivit lui Peter Szijjarto, în prezent interconectorul poate transporta 2,6 miliarde metri cubi de gaze pe an spre România şi 1,7 miliarde metri cubi pe an spre Ungaria, urmând ca această capacitate să fie crescută iniţial până la 2,5 miliarde metri cubi pe an şi ulterior la peste trei miliarde metri cubi pe an. Oficialul ungar nu a oferit detalii cu privire la intervalul de timp în care ar urma să se deruleze acest proiect.

Potrivit unui contract pe termen lung semnat anul trecut cu grupul rus Gazprom, Ungaria primeşte anual 3,5 miliarde metri cubi de gaze naturale ruseşti via Bulgaria şi Serbia şi un alt miliard de metri cubi via o conductă din Austria. Acest contract se întinde pe o perioadă de 15 ani.

Rusia a promis că va continua livrările de gaz spre Ungaria iar Gazprom îşi va îndeplini obligaţiile contractuale faţă de Ungaria, a declarat luna trecută acelaşi Peter Szijjarto.

Ungaria depinde în proporţie de 85% de importurile de gaze din Rusia.

Uniunea Europeană vrea să îşi reducă dependenţa de importurile de energie din Rusia, după invazia Ucrainei care a declanşat perturbări în aprovizionare şi creşterea preţurilor la energie.

Articole recente

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

o oră ago

„Lipici pe Pizza”: O fabulă modernă despre cum se câștigă, de fapt, cursa AI (Echipa Invergent)

Autor: Echipa invergent.ai În lumea afacerilor, presiunea de a inova nu este o opțiune, ci o…

o oră ago

Arafat: Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui

Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ,…

o oră ago

Incendiu de vegetație semnalat pe Autostrada A2, la km 185 – Flăcări și fum dens la doar 1 metru de carosabil (actualizare)

Actualizare: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în zona localității Valea…

2 ore ago

Eurostat: Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut în iulie la 2%,ţinta pe termen mediu vizată de BCE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins şi în iulie ţinta pe termen…

3 ore ago

Un bărbat, înjunghiat în Cosmopolis; agresorul este minor (poliție)

Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani.…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More