Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPéter Szijjártó
Szijjarto nu a dat detalii despre revizuirea acordului privind centrala de la Paks, menţionând doar că cele două părţi au trebuit “să găsească un cadru legal pentru a putea construi” noi reactoare acolo şi amendamentele convenite vor fi prezentate spre aprobare Comisiei Europene.
Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii ’80 de sovietici şi furnizează aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei. În luna decembrie 2014, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala de la Paks, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawaţi, pentru acest proiect Rusia acordând Ungariei un împrumut de 10 miliarde de euro. Conform calendarului iniţial, construcţia urma să înceapă în 2018 pentru ca prima unitate să fie finalizată în 2025, dar proiectul se află în întârziere.
O complicaţie apărută între timp este generată de sancţiunile europene aplicate Rusiei după declanşarea războiului contra Ucrainei, în virtutea cărora Germania împiedică societatea Siemens să vândă componente destinate acestui proiect. Unitatea de control a centralei de la Paks va fi furnizată de un consorţiu franco-german în care este implicată şi compania Siemens, iar în prezent Budapesta negociază creşterea participaţiei franceze, ca urmare a restricţiilor impuse de Berlin.
În ce priveşte gazele naturale, ministrul ungar a anunţat un acord ce va permite Ungariei să-şi suplimenteze, la nevoie, volumul gazului rusesc cumpărat, şi a subliniat importanţa gazoductului TurkStream, asupra căruia Moscova i-a “promis că nu vor exista probleme”.
El a declarat că, în pofida reacţiilor critice pe care vizita sa la Moscova le va stârni din partea “curentului liberal internaţional” şi a opoziţiei ungare, cooperarea cu Rusia va rămâne esenţială pentru securitatea energetică a Ungariei, al cărei guvern consideră aprovizionarea cu energie o chestiune economică, nu una politică sau ideologică.
Deşi Europa “este mândră că a trecut cu bine prin iarnă”, un raport recent al Agenţiei Internaţionale pentru Energie arată că securitatea aprovizionării cu energie va fi critică în următorul sezon rece, a remarcat Peter Szijjarto după întrevederea cu vicepremierul rus Alexander Novak şi cu directorul Rosatom, Alexei Ligaciov.
Nu există garanţii că iarna următoare va fi la fel de blândă cum a fost cea care a trecut, iar nevoile energetice ale Chinei sunt în creştere după ce această ţară şi-a redeschis economia afectată până recent de restricţiile anti-COVID, ceea ce va pune presiune pe piaţa gazelor naturale lichefiate (GNL), a căror capacitate oricum este limitată, a motivat ministrul ungar înţelegerile cu Rusia care să asigure Ungariei aprovizionarea cu energie.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More