International

Ungaria va dovedi că poate fi un bun preşedinte al Consiliului UE, afirmă Katalin Novak

Ungaria va dovedi că este capabilă “să fie un bun preşedinte al Consiliului UE”, când va prelua preşedinţia în a doua jumătate a acestui an, a declarat miercuri şefa statului ungar Katalin Novak în cadrul unei întâlniri cu membrii corpului diplomatic acreditat în Ungaria, relatează MTI, potrivit Agerpres.

Cu această ocazie, Novak a atras atenţia asupra declinului demografic în Europa. În condiţiile în care o cincime din populaţia lumii trăia în Europa în urmă cu 50 de ani, în prezent aceasta reprezintă doar o zecime, a spus ea. Statele membre UE reprezintă şase procente din populaţia planetei şi este de aşteptat să scadă la 4 procente până în 2070, a mai spus preşedinta Ungariei, în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta.

Ea a subliniat că Europa îşi pierde şi importanţa economică.

“Întrebarea este dacă putem schimba acest lucru”, a spus ea. La alegerile europarlamentare din acest an, 400 de milioane de cetăţeni UE vor avea posibilitatea “de a determina direcţia politicii europene”, a mai spus Novak.

Ungaria va prelua preşedinţia Consiliului UE la 1 iulie, la scurt timp după alegeri. Priorităţile sale vor include abordarea de către UE a provocărilor demografice şi continuarea procesului de extindere a Uniunii, cu accent special pe Balcanii de Vest, a spus ea.

Novak a afirmat că 2023 a fost un an dificil, afectat de războaiele din Ucraina şi Israel, probleme economice, incertitudine politică şi alegeri anticipate în multe ţări, dezastre ecologice, migraţie ilegală, dezinformare, apariţia inteligenţei artificiale pe scară largă, “părţi interesate non-politice cu ambiţii politice ascunse” şi influenţa companiilor de tehnologie într-o poziţie aproape de monopol.

“Întrebarea este cum comunitatea internaţională, cum liderii lumii vor face faţă acestor provocări?”, a întrebat ea.

2024 va fi un an al “democraţiei şi al alegerilor”, a mai spus ea. Un număr de 76 de ţări vor organiza alegeri, care vor afecta circa 4 miliarde de oameni. “Sper ca rezultatul alegerilor să fie respectat peste tot”, a mai spus preşedinta Ungariei.

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

2 minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

5 minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

11 minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

15 minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

20 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

23 de minute ago

This website uses cookies.

Read More