Banci

UniCredit a îngheţat proiectul de fuziune cu Commerzbank

Grupul UniCredit a decis să îngheţe proiectul referitor la o posibilă ofertă de preluare a băncii germane Commerzbank, deoarece acesta din urmă nu vrea să intre în discuţii imediat după ce au eşuat negocierile cu Deutsche Bank, au declarat luni pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.

La mijlocul lunii mai, Reuters anunţa că UniCredit ar fi angajat banca de investiţii Lazard, printre consilierii căreia se numără şi Jorg Asmussen, fost secretar de stat în Ministerul german de Finanţe, precum şi banca americană JPMorgan pentru o tranzacţie în urma căreia grupul bancar italian ar urma să preia Commerzbank. Aceste informaţii lăsau să se întrevadă posibilitatea unei operaţiuni care ar fi permis celui mai mare grup bancar italian să se dezvolte dincolo de piaţa sa internă, un punct central în strategia de extindere a directorului general de la UniCredit, Jean-Pierre Mustier.

Potrivit surselor, citate de Agerpres, consilierii UniCredit nu au putut discuta prea mult cu cei ai Commerzbank, care este reprezentată de Goldman Sachs şi Rothschild. În aceste condiţii, Jean-Pierre Mustier a fost nevoit să îşi revizuiască proiectele deoarece Commerzbank a cerut o perioadă de respiro deoarece nu este gata să negocieze o nouă operaţiune în condiţiile în care tocmai au eşuat negocierile cu Deutsche Bank.

“Commerzbank a comunicat UniCredit că are nevoie de timp pentru a analiza care este cel mai bun plan de acţiune”, a declarat una din surse. Aceasta a adăugat că situaţia ar putea evolua în timp dar că este dificil de prognozat când anume vor fi gata germanii să se aşeze la masa negocierilor cu UniCredit.

De la numirea lui Jean Pierre Mustier în fruntea UniCredit, în 2016, banca italiană a demarat un vast proces de reorganizare care s-a reflectat în mod pozitiv asupra rezultatelor sale financiare şi solidităţii capitalului. UniCredit a derulat o majorare de capital de 13 miliarde euro, a vândut mai multe active şi credite neperformante în valoare de 17,7 miliarde euro şi a eliminat 14.000 de posturi.

UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

Articole recente

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

6 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

6 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

7 ore ago

Bujduveanu: Transferul unei parcele din Piața Revoluției la MAI, retras de pe ordinea de zi a CGMB

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că retrage proiectul privind transferul unei suprafețe…

7 ore ago

Atac cibernetic declarat împotriva Naval Group: Constructorul de nave de război denunţă o “tentativă de destabilizare”

Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un…

7 ore ago

ANRE declanșează acțiuni de control privind plata compensațiilor către consumatori pentru nerespectarea indicatorilor de performanță

ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More