Update articol:

UniCredit Bank listează o nouă emisiune de obligațiuni la Bursa de Valori București, în valoare de 600 milioane lei

UniCredit Bank listează o nouă emisiune de obligațiuni la Bursa de Valori București, în valoare de 600 milioane lei
 - poza 1

UniCredit Bank, una dintre principalele instituții financiare din România, listează vineri, 27 martie, la Bursa de Valori București (BVB), cea de-a șasea emisiune de obligațiuni corporative, atrăgând 600 milioane de lei din partea investitorilor instituționali. Obligațiunile se tranzacționează pe Piața Reglementată a BVB sub simbolul bursier UCB31, potrivit unui comunicat.

Cele 600 de obligațiuni cu valoare nominală unitară de 1 milion de lei, negarantate, de rang senior, vor ajunge la maturitate pe 27 februarie 2031. Emisiunea a atras un interes peste așteptări, fiind suprasubscrisă semnificativ față de suma vizată inițial de 500 milioane de lei, astfel că volumul emisiunii a fost majorat la 600 milioane de lei, iar cuponul final anual a fost stabilit la 6,82%.

Obligațiunile fac parte din programul de emisiuni de obligațiuni pe termen mediu (MTN Program – Medium Term Notes) aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în baza căruia UniCredit Bank poate emite obligațiuni cu valoarea nominală totală de 400 milioane de euro. Programul prevede emiterea de obligaţiuni negarantate, de rang senior, în formă dematerializată, care pot fi emise în tranşe succesive. Fondurile obținute din fiecare emisiune de obligațiuni sunt utilizate în scopuri generale de finanțare a emitentului, conform prospectului.

„Listarea unei noi emisiuni de obligațiuni de către UniCredit Bank confirmă atractivitatea pieței de capital românești ca sursă de finanțare pentru instituțiile financiare de prim rang. Fiecare emisiune de obligațiuni listată la BVB consolidează segmentul de venit fix și oferă investitorilor instrumente de calitate într-un cadru reglementat și transparent. Apreciem parteneriatul de lungă durată cu UniCredit Bank, care și-a demonstrat constant angajamentul față de dezvoltarea pieței locale de capital”, a declarat Remus Vulpescu, Director General al Bursei de Valori București.

„Listarea noii emisiuni de obligațiuni la Bursa de Valori București reprezintă confirmarea strategiei UniCredit pentru finanțare diversificată și responsabilă. Piața de capital rămâne un instrument esențial pentru a accesa resurse stabile și eficiente, într-un cadru transparent, care răspunde nevoilor unei economii dinamice și aflate într-un proces continuu de transformare.

Integrarea Alpha Bank România în grup consolidează poziția noastră pe piața locală și ne ajută să oferim investitorilor soluții solide, adaptate unui mediu financiar complex.

Le mulțumim investitorilor pentru încrederea acordată și partenerilor noștri de la Bursa de Valori București pentru rolul esențial în dezvoltarea pieței de capital. Prin această emisiune, ne reafirmăm angajamentul de a sprijini finanțarea economiei românești și de a contribui la construirea unui ecosistem investițional modern și predictibil”, a declarat Georgia Sălăgean, Vicepreședinte Executiv și CFO la UniCredit Bank.

UniCredit Bank activează pe piața de capital încă din 2013 ca emitent de obligațiuni, însumând la acest moment șase emisiuni listate la Bursă de-a lungul timpului. Primele două emisiuni, din anul 2013, respectiv 2017, au ajuns deja la maturitate. În prezent, banca are patru emisiuni de obligațiuni tranzacționabile: UCB27 și UCB28, ambele listate în anul 2023, UCB29, care a intrat la tranzacționare la finalul anului 2024, și emisiunea listată astăzi, UCB31. Valoarea totală a obligațiunilor UniCredit Bank disponibile la tranzacționare la BVB în acest moment ajunge la 2,3 miliarde de lei.

Intermedierea emisiunii a fost realizată de UniCredit Bank, iar consultanța juridică a fost asigurată de Clifford Chance Badea.

În luna august 2025, UniCredit Bank a devenit Participant la sistemul de tranzacționare al BVB, în urma procesului de fuziune dintre UniCredit Bank și Alpha Bank. UniCredit Bank a preluat toate serviciile de investitii financiare privind tranzacționarea pe piața de capital, furnizate anterior de Alpha Bank Romania. De asemenea, UniCredit Bank continuă distribuția titlurilor de stat în programul Fidelis, prin rețeaua sa extinsă de sucursale din toată țara.