Banci

UniCredit şi BNP, printre băncile europene care au în vedere recompense record de 28 de miliarde de euro

Cele mai importante bănci europene, inclusiv BNP Paribas SA şi UniCredit SpA, intenţionează să îşi recompenseze investitorii cu sume record în lunile următoare, în încercarea de a susţine preţul acţiunilor lor pe fondul incertitudinilor cu privire la evoluţia cifrei de afaceri şi perspectivele economice, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Nouă dintre cele mai mari bănci din zona euro urmează să plătească dividende şi să răscumpere acţiuni în valoare de 27,8 miliarde euro în lunile următoare, adică mai mult decât maximele atinse înaintea crizei financiare din 2008, potrivit calculelor analiştilor de la Bloomberg. Pentru investitori asta este o veste bună după mai mulţi ani de randamente modeste şi restricţii introduse în perioada pandemiei de către organismele de reglementare cu privire la dividendele plătite de bănci.

“Pieţele ştiu că aceste recompense nu se vor repeta şi că băncile se confruntă în continuare cu un mediu foarte complicat. UniCredit şi BNP au decis să susţină preţul acţiunilor lor şi să introducă un plafon. Este un argument robust pentru investitori dar cu toate acestea adoptă în continuare o strategie defensivă”, susţine Romain Boscher, director de investiţii în acţiuni la Fidelity International.

În 2021, băncile din Europa au profitat de faptul că pandemia a stimulat tranzacţiile cu acţiuni şi fuziunile şi achiziţiile, în timp ce sprijinul oferit de guverne a evitat un val de falimente.

Luna trecută, UniCredit a dezvăluit unul dintre cele mai ambiţioase planuri de recompensare a acţionarilor. Conform acestui plan, UniCredit şi-a propus să îşi majoreze profitul net cu o medie de 10% pe an, până la 4,5 miliarde de euro în 2024, şi, de asemenea, să îşi recompenseze acţionarii cu cel puţin 16 miliarde de euro în următorii trei ani, adică aproape toate profiturile generate în acea perioadă.

În paralel, BNP Paribas a anunţat că va utiliza sumele rezultate de pe urma vânzării divizie sale din SUA pentru a finanţa răscumpărări de acţiuni, creşterea organică, investiţii în tehnologie şi achiziţii îndrăzneţe.

Mai multe alte bănci europene importante intenţionează să organizeze lunile acestea reuniuni cu investitori iar planurile celor de la UniCredit ar putea să le preseze să distribuie acţionarilor o cotă mai mare din profit.

Analiştii de la JPMorgan Chase & Co. se aşteaptă la dividende mai mari din partea Intesa Sanpaolo SpA, ABN Amro Bank NV, ING Groep NV, KBC Group NV, CaixaBank SA şi Bankinter SA. Cu toate acestea, planurile celor de la UniCredit “ar constitui o excepţie şi nu ceva normal pentru sectorul bancar european la acest moment”, au apreciat analiştii de la JPMorgan Chase & Co. într-un raport publicat luna trecută. 

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

14 minute ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

21 de minute ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

29 de minute ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

44 de minute ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

50 de minute ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More