Update articol:

UniCredit va majora recompensarea acţionarilor în perioada 2025-2027

unicredit
 UniCredit SpA se aşteaptă la un nivel stabil al profitului anul acesta, în pofida dobânzilor mai scăzute, a anunţat marţi al doilea grup bancar italian, după ce a raportat rezultate peste estimări pentru 2024, şi s-a angajat să majoreze recompensarea acţionarilor în perioada 2025-2027, transmite Reuters, conform Agerpres.

În trimestrul patru din 2024, profitul s-a situat la 1,97 miliarde de euro, în timp ce analiştii estimau 1,63 miliarde de euro. În perioada similară din 2023 banca a raportat un profit de 2,8 miliarde de euro, când rezultatul a fost impulsionat de creditele fiscale legate de pierderile precedente.

Sub conducerea directorului general Andrea Orcel, un veteran pe segmentul de fuziuni şi achiziţii (M&A), UniCredit a adoptat o strategie agresivă de expansiune, ajungând să deţină o participaţie de 28% în grupul german Commerbank AG şi lansând o ofertă de achiziţionare pentru rivala italiană Banco BPM. De asemenea, a preluat o participaţie de 4,1% în Generali SpA, cea mai mare companie italiană de asigurări.

UniCredit se aşteaptă la “un declin moderat” a marjei nete a dobânzilor în 2025, pe fondul dobânzilor mai scăzute, dar şi e eforturilor de a ieşi de pe piaţa rusă. BCE a cerut UniCredit să accelereze retragerea din Rusia.

Anul acesta, veniturile băncii ar urma să depăşească 23 miliarde de euro, după un nivel de 24,8 miliarde de euro înregistrat anul trecut, a precizat banca italiană.

UniCredit a informat că va urmări opţiuni de creştere externă “doar dacă îndeplinesc parametri stricţi strategici şi financiari”.

Separat, publicaţia Corriere della Sera a anunţat marţi că firma holding Delfin a miliardarului Leonardo Del Vecchio explorează posibilitatea vânzării participaţiei sale de 2,7% în UniCredit, valoarea tranzacţiei fiind estimată la aproape două miliarde de euro.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025