Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzÎntr-un mesaj comun extrem de rar, liderii democrat şi republican ai Congresului Statelor Unite au respins sâmbătă “respectuos” oferta administraţiei Trump de a-i testa rapid pe senatorii care vor reveni la Washington săptămâna viitoare în pofida pandemiei de COVId-19 şi a măsurilor de izolare, notează AFP, potrivit Agerpres.
Mari adversari politici, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi liderul majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, au afirmat într-un comunicat comun că “Congresul doreşte să trimită în continuare resurse instituţiilor aflate în prima linie”, cum sunt spitalele.
Cei o sută de senatori americani, a căror medie de vârstă este ridicată, se vor întoarce luni la Washington pentru o şedinţă în plen după vacanţa parlamentară începută la sfârşitul lui martie şi prelungită din cauza pandemiei.
Mai mulţi parlamentari au revenit punctual în această perioadă pentru a aproba planurile de relansare a economiei americane, grav lovită de criza coronavirusului.
Capitala federală americană se află sub ordin de izolare până la 15 mai.
Nancy Pelosi a făcut cunoscut că cei aproape 435 de membri ai Camerei nu se vor întoarce, cel puţin săptămâna viitoare, urmând recomandările medicului Congresului.
Administraţia Trump a anunţat vineri că trimite în Senat dispozitive portabile care permit diagnosticarea rapidă a cazurilor de COVID-19.
Sâmbătă dimineaţă, Donald Trump a scris pe Twitter că “există o capacitate extraordinară de testare pentru senatori la Washington”. “De asemenea pentru Cameră, care urma să revină dar nu face asta din cauza lui Nancy P. nebuna”, a adăugat preşedintele american, afirmând că vor fi instalate dispozitive de testare portabile produse de compania Abbot Laboratories.
“Congresul este recunoscător pentru oferta generoasă a administraţiei de a amplasa rapid capacităţi de testare la Capitoliu”, sediul Congresului, “dar declinăm respectuos această ofertă deocamdată”, au răspuns cei doi lideri ai Congresului, Nancy Pelosi şi Mitch McConnell.
Parlamentarii vor urma recomandările autorităţilor sanitare şi ale medicului Congresului “până când aceste tehnologii mai rapide vor deveni accesibile pe scară largă” americanilor, au adăugat ei.
Cea mai grav afectată ţară de pe glob cu circa 66.000 de morţi, SUA au înregistrat peste 1,12 milioane de cazuri, la o populaţie de aproape 330 de milioane de locuitori, potrivit datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins.
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
Oficialii americani din domeniul apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de…
Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…
Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…
Departamentul Apărării al SUA lucrează la un proiect care vizează desfăşurarea armatei în Chicago, în…
Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…
This website uses cookies.
Read More