Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzUnitatea 2 a CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând de duminică, 9 mai, desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional fiind programată la ora 11:00, informează Nuclearelectrica printr-un comunicat.
“Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare”, precizează reprezentanţii companiei.
În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din programul de mentenanţă preventivă/corectivă, din programul de inspecţii, programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate şi din programul de implementare modificări.
“Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă şi cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie împotriva COVID-19”, dau asigurări reprezentanţii Nuclearelectrica.
Centrala nuclearoelectrică Cernavodă asigură funcţionarea în siguranţă a Unităţilor nucleare 1 şi 2, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost pusă în operare comercială la data de 2 decembrie 1996, iar Unitatea 2 la data de 28 septembrie 2007.
Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…
Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la…
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…
Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…
Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…
Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…
This website uses cookies.
Read More