Categories: Fără categorie

Unităţile administrativ-teritoriale ar putea beneficia de împrumuturi de la Trezorerie (proiect)

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Ministerul Finanţelor au propus un act normativ prin care unităţile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de împrumuturi de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1,5 miliarde de lei, potrivit Agerpres.

Împrumuturile sunt pentru asigurarea cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru instituţiile publice finanţate integral din bugetul local şi pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, proporţional cu obligaţiile care le revin.

Actul normativ ar urma să intre în vigoare după ce va fi adoptat de Executiv şi publicat în Monitorul Oficial al României, se precizează într-un comunicat de presă al MDLPA transmis, luni, AGERPRES.

Modalitatea de acordare a împrumuturilor soluţionează unele probleme urgente ale autorităţilor administraţiei publice locale, ţinând cont de faptul că, în prezent, potrivit unei analize realizate de MDLPA, sunt în implementare 7.659 de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, iar în cazul unora dintre ele, unităţile administrativ-teritoriale au dificultăţi în asigurarea resurselor financiare, din bugetele locale, pentru plata cheltuielilor neeligibile sau a cofinanţării, mai precizează sursa citată.

“Prin această măsură, sprijinim unităţile administrativ-teritoriale care au înregistrat dificultăţi în continuarea proiectelor, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale. Finalizarea proiectelor are, ca principal obiectiv, creşterea calităţii serviciilor publice pentru cetăţeni”, a subliniat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Prin mecanismul propus, se creează atât posibilitatea contractării unor împrumuturi pentru asigurarea finanţării cheltuielilor neeligibile, a prefinanţării şi/sau cofinanţării acestora, cât şi posibilitatea refinanţării datoriei publice locale ce decurge din împrumuturile contractate din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului.

Dobânda aferentă împrumuturilor este ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor, iar rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului. Marja se stabileşte astfel: 1 punct procentual pentru scadenţe de până la 3 ani inclusiv, 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani inclusiv, respectiv 2 puncte procentuale pentru scadenţe între 5 şi 10 ani inclusiv.

Împrumuturile pot beneficia de o perioadă de graţie de 12 luni, iar rambursarea acestora se poate face între 1 şi 10 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate.

Creditele contractate, conform proiectului de act normativ, constituie o excepţie de la limita de îndatorare prevăzută prin lege, iar pentru a asigura accesibilitatea la această măsură şi pentru localităţile mai mici, sunt prevăzute plafoane în funcţie de mărimea localităţilor. Astfel, judeţele vor putea contracta cel mult 35 de milioane de lei, municipiile reşedinţă de judeţ şi sectoarele municipiului Bucureşti – câte 30 de milioane de lei, municipiile – câte 20 de milioane de lei, iar oraşele şi comunele au plafoane nelimitate.

Termenul-limită de depunere, la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, a documentelor necesare pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este 31 octombrie 2025.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

3 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

4 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

4 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

4 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

5 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More