Banci

Uniunea bancară: Consiliul adoptă măsuri de reducere a riscurilor în sistemul bancar

UE instituie un nou cadru care va consolida uniunea bancară și va reduce riscurile în sistemul financiar.

Consiliul a adoptat, astăzi, un pachet legislativ cuprinzător care va reduce riscurile în sectorul bancar și va consolida în continuare capacitatea băncilor de a face față unor potențiale șocuri.

Pachetul aduce legislației privind cerințele de capital (Regulamentul nr. 575/2013 și Directiva 2013/36/UE) modificări care consolidează pozițiile de capital și de lichiditate ale băncilor și întărește cadrul de redresare și de rezoluție a băncilor aflate în dificultate (Directiva 2014/59/UE și Regulamentul nr. 806/2014).

“Astăzi am adoptat un element central al agendei de reformă financiară a Europei. Este o piatră de temelie în aprofundarea uniunii economice și monetare. De asemenea, aliniază UE la angajamentele sale internaționale. Ca urmare a introducerii unor măsuri-cheie, cum ar fi indicatorul obligatoriu al efectului de levier pentru toate băncile și o „capacitate totală de absorbție a pierderilor” pentru cele mai mari instituții, capitalizarea băncilor se va îmbunătăți, acestea fiind mai bine pregătite pentru a rezista la turbulențele de pe piață“, Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor al României, statul care deține în prezent președinția Consiliului.

Propunerile pun în aplicare reformele convenite la nivel internațional în urma crizei financiare din 2007-2008, în vederea consolidării sectorului bancar și a soluționării provocărilor rămase la adresa stabilității financiare. Prezentate în noiembrie 2016, acestea includ elemente convenite de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară și de Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF).

Pachetul include, în special, următoarele măsuri-cheie:

–  cerință privind indicatorul efectului de levier pentru toate instituțiile, precum și un amortizor pentru indicatorul efectului de levier pentru toate instituțiile de importanță sistemică globală;

–  o cerință de finanțare stabilă netă;

–  un nou cadru privind riscul de piață în scopuri de raportare, inclusiv măsuri de reducere a cerințelor de raportare și publicare și de simplificare a normelor privind riscul de piață și lichiditatea pentru băncile mici și cu un grad redus de complexitate, pentru a asigura un cadru proporțional pentru toate băncile din interiorul UE;

–  cerința ca instituțiile din țări terțe care desfășoară activități semnificative în UE să aibă o întreprindere-mamă din UE intermediară;

–  o nouă cerință privind capacitatea totală de absorbție a pierderilor (TLAC) pentru instituțiile de importanță sistemică globală;

–  reguli de subordonare consolidate privind cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile (MREL) pentru instituțiile de importanță sistemică globală (G-SII) și alte bănci mari;

–  o nouă competență privind moratoriul pentru autoritatea de rezoluție.

Pachetul bancar include, de asemenea, o serie de măsuri specifice care răspund particularităților UE, cum ar fi stimulentele pentru investiții în infrastructuri publice și în IMM-uri sau un cadru al riscului de credit care să faciliteze eliminarea creditelor neperformante.

În urma semnării legislației adoptate în săptămâna care începe la 20 mai, pachetul bancar va fi publicat în Jurnalul Oficial în cursul lunii iunie și va intra în vigoare 20 de zile mai târziu. Majoritatea noilor norme se vor aplica începând cu jumătatea anului 2021.

 

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

3 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

4 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

5 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

5 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

6 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More