Uniunea Europeană și emergența unei arhitecturi comune de informații. Implicații pentru România (Corneliu PIVARIU)

* „Cel mai mare dușman al analizei de intelligence nu este dezinformarea, ci presupunerile pe care nu le punem sub semnul întrebării.” (Richard J. Heuer Jr.)

Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniile militar, diplomatic și economic.

Introducere

Transformările accelerate ale mediului internațional din ultimii ani – conflictul prelungit din Ucraina, volatilitatea geopolitică din Orientul Mijlociu, intensificarea operațiunilor hibride și proliferarea interferențelor externe în procesele democratice – au readus în prim-plan o problemă structurală veche a Uniunii Europene: absența unei capacități coerente de evaluare strategică și anticipare a riscurilor. Deși UE dispune de instituții complexe, diverse instrumente de analiză și o largă rețea de agenții specializate, ea nu deține o arhitectură integrată de intelligence comparabilă cu cea a marilor puteri.

În acest context, Comisia Europeană a început să exploreze crearea unei celule analitice de informații, un organism aflat în subordinea Secretariatului General al Comisiei, menit să ofere o capacitate internă de analiză strategică. Inițiativa a devenit publică prin dezvăluirile Financial Times, Reuters, Euronews și DefenseNews, declanșând un val complex de interpretări, dezbateri și reacții instituționale.

Deși presa internațională a speculat pe tema „unei agenții europene de spionaj[1]”, proiectul nu are nicio legătură cu extinderea competențelor operative ale UE. El nu urmărește colectarea de informații clasificate, supraveghere, spionaj sau operațiuni clandestine, activități rămase exclusiv în competența statelor membre. Miza este, mai degrabă, consolidarea unei capacități de integrare, interpretare și anticipare, care să permită UE să își reducă vulnerabilitățile și dependențele în domeniul securității informaționale.

Această analiză examinează, dintr-o perspectivă profesională și academică, potențialul acestei inițiative de a transforma modul în care UE înțelege amenințările, își gestionează riscurile și își dezvoltă autonomia strategică. Totodată, textul explorează consecințele pentru România – stat situat la frontiera estică a Uniunii, într-o regiune marcată de conflicte, riscuri hibride, competiție informațională și evoluții geopolitice rapide.

1. Cadrul juridic și instituțional

Crearea unei celule de intelligence la nivelul Comisiei Europene trebuie înțeleasă în limitele unui cadru juridic strict, care definește posibilitățile și constrângerile instituționale ale UE. Articolul 4(2) din Tratatul privind Uniunea Europeană este explicit: „securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.”

Această prevedere reprezintă fundamentul pe care se sprijină întreaga arhitectură de securitate europeană și limitează în mod categoric orice ambiție instituțională de extindere a competențelor în domeniul informațiilor operative. În consecință:

• Uniunea Europeană nu poate colecta informații clasificate de la statele membre în mod obligatoriu;
• nu poate desfășura operațiuni clandestine;
• nu poate coordona activități de spionaj;
• nu poate înființa o structură cu rol operativ similar serviciilor naționale de informații.

În interiorul acestui cadru restrictiv, singurul spațiu de manevră disponibil este dezvoltarea unei capacități de analiză, nu a uneia de colectare.

Astfel se explică de ce proiectul se concentrează pe segmentul cel mai puțin sensibil, dar esențial: integrarea și interpretarea informațiilor disponibile.

La nivelul UE, structura analitică existentă este EU INTCEN, aflată sub Serviciul European de Acțiune Externă (EEAS). INTCEN funcționează într-o logică interguvernamentală, bazată pe schimb voluntar de informații, în principal OSINT și contribuții clasificate limitate din partea statelor membre. Mandatul său este orientat în mod predominant spre sprijinirea politicii externe și gestionarea crizelor internaționale, incluzând totodată evaluări privind amenințările care pot afecta securitatea internă a Uniunii, fără a avea însă competențe operative sau atribuții similare serviciilor naționale de informații.

În acest context apare ideea unei noi celule analitice sub coordonarea Comisiei: nu ca o replică a INTCEN, ci ca un mecanism complementar, axat pe consolidarea rezilienței interne a Uniunii — prin monitorizarea interferențelor străine, analizarea vulnerabilităților sistemice, sprijinirea politicilor de securitate cibernetică și integrarea datelor provenite din numeroasele direcții generale ale Comisiei. Noua structură ar avea un rol predominant analitic și de coordonare, fără atribuții operative sau competențe specifice serviciilor naționale de informații.

2. Arhitectura probabilă și logica funcțională

Structura care se conturează în jurul conceptului de „EU Intelligence Cell” poate fi descrisă cel mai bine ca un hub integrat de analiză strategică, menit să ofere conducerii politice europene o înțelegere mai rapidă, mai coerentă și mai profundă a riscurilor cu care se confruntă Uniunea. În lipsa unor competențe operative, valoarea adăugată a acestei celule ar rezida în:

• capacitatea de integrare a surselor multiple de informații, atât interne, cât și din surse deschise;
• analiza trans-sectorială a riscurilor, conectând securitatea energetică, digitală, democratică și economică;
• anticiparea riscurilor hibride;
• furnizarea de brief-uri coerente, bazate pe date, direct către conducerea Comisiei.

Această arhitectură ar rămâne complet dependentă de cooperarea cu statele membre, cu INTCEN și cu rețelele tehnice interne ale UE (CERT-EU, Joint Research Centre).

Diferența fundamentală față de INTCEN este una de mandat și poziționare instituțională: INTCEN sprijină în principal politica externă a UE și cooperarea interguvernamentală în materie de intelligence, în timp ce noua celulă ar avea un rol analitic orientat spre dimensiunea internă a Uniunii — respectiv reziliență democratică, protecția infrastructurilor digitale și integrarea informațiilor provenite din structurile tehnice ale Comisiei. Aceasta nu presupune atribuții operative, ci o capacitate sporită de analiză și coordonare în domenii emergente de vulnerabilitate internă.

Evoluțiile recente de la Bruxelles indică existența unor tensiuni privind delimitarea competențelor: EEAS se teme de o diminuare a rolului său, în timp ce statele membre sunt preocupate de păstrarea controlului asupra informațiilor sensibile. În același timp, Comisia beneficiază de un teren favorabil, deoarece domeniile rezilienței democratice și securității digitale aparțin deja competențelor sale supranaționale.

Nu este posibilă o extindere a mandatului INTCEN nu doar datorită limitărilor instituționale ale EEAS, ci și din configurația politică a Uniunii. Franța dorește ca INTCEN să rămână un instrument al politicii externe, care se armonizează cu propria viziune privind autonomia strategică, în timp ce Germania favorizează o arhitectură descentralizată, reticentă față de orice formă de centralizare a intelligence-ului la nivel european. Statele nordice și cele din Europa Centrală și de Est sunt, la rândul lor, preocupate de transparență, echilibru interinstituțional și evitarea unei concentrări excesive de analiză în sfera EEAS. În această ecuație, plasarea unei noi celule analitice sub Comisie este percepută ca soluția cea mai puțin sensibilă politic și cea mai compatibilă cu domeniile sale reale de competență: reziliența internă, securitatea cibernetică, combaterea interferențelor străine și analiza vulnerabilităților sistemice ale UE.

Prin urmare, arhitectura viitoare va depinde de echilibrul care se va negocia în 2025–2026 între Comisie, Consiliu, EEAS și statele membre. În final, aceasta nu va reflecta doar acest echilibru instituțional, ci și nivelul de ambiție strategică pe care statele membre îl vor permite Comisiei în domeniul rezilienței interne.

3. Rațiunea strategică a inițiativei

Crearea unei celule de analiză la nivelul Comisiei nu este o inovație spectaculoasă, ci răspunsul la trei evoluții majore:

3.1. Lecțiile războiului din Ucraina

UE a fost profund dependentă de informațiile americane și britanice. Lipsa capacității interne de anticipare a făcut ca reacția instituțională să fie uneori lentă, fragmentată sau reactivă. Această dependență a generat discuții ample privind autonomia analitică, nu operativă, a Uniunii.

3.2. Intensificarea riscurilor hibride

Interferențele ruse și chineze, atacurile cibernetice, manipulările informaționale, instrumentarea comunităților diaspora și campaniile de delegitimare au atins niveluri fără precedent. UE a realizat că nu poate gestiona aceste riscuri exclusiv prin structuri tehnice dispersate.

3.3. Necesitatea unei culturi comune de anticipare

Statele membre au culturi instituționale diferite și standarde distincte de analiză. În lipsa unui cadru comun, UE rămâne vulnerabilă la fragmentare și reacții întârziate.

În esență, inițiativa urmărește nu crearea unui serviciu european de informații, ci dobândirea unei autonomii analitice minime, fără de care UE rămâne dependentă de evaluările marilor puteri.

4. Reacții, sensibilități și riscuri

Statele membre privesc inițiativa prin prisma propriilor interese și temeri. Țările nordice și Benelux sunt cele mai deschise, considerând că o arhitectură comună întărește reziliența colectivă. Franța și Germania sunt prudente, dar înclinate spre sprijin, cu condiția menținerii controlului asupra datelor sensibile.

Statele de pe frontiera estică, inclusiv România, văd inițiativa ca pe o oportunitate, dar și ca pe o potențială sursă de tensiune cu serviciile naționale. Cele mai importante riscuri sunt:

• suprapunerea între Comisie și EEAS;
• lipsa clarității mandatului;
• politizarea analizei;
• rezistența serviciilor naționale;
• definirea insuficientă a fluxurilor și caveaturilor[2].

 5. Implicații pentru România

Pentru România, proiectul reprezintă o dublă oportunitate. Pe de o parte, poate contribui activ la definirea noii arhitecturi europene de analiză, consolidându-și profilul ca stat de pe flancul estic cu expertiză semnificativă în gestionarea riscurilor hibride și a interferențelor ruse. Pe de altă parte, trebuie să protejeze strict suveranitatea informațiilor operative, menținând o distincție netă între analiza europeană și fluxurile naționale sensibile.

România poate beneficia prin:

• detașarea unor experți în analiza riscurilor hibride;
• promovarea subiectelor strategice din Marea Neagră;
• crearea unui punct național de legătură interinstituțional;
• consolidarea propriilor capacități OSINT;
• acces rapid la evaluări integrate europene.

În același timp, Bucureștiul trebuie să formuleze un set clar de caveaturi privind datele ce pot fi partajate. Orice partajare de informații operative ar trebui evitată.

6. Concluzii

Inițiativa Comisiei de a dezvolta o capacitate analitică proprie nu reprezintă o tentativă de centralizare a spionajului european, ci un efort de modernizare a culturii de anticipare a Uniunii. În epoca amenințărilor hibride, a manipulării informaționale și a atacurilor cibernetice, capacitatea de a înțelege și integra rapid date provenite din surse multiple devine o componentă fundamentală a rezilienței europene.

Europa nu își poate permite să rămână fără o arhitectură comună de evaluare strategică. Fără ea, continentul rămâne dependent, fragmentat și vulnerabil la presiunile actorilor statali și non-statali.

Pentru România, momentul este favorabil: poate influența direcția proiectului, poate promova prioritățile frontierei estice și își poate consolida profilul în arhitectura de securitate europeană, cu condiția apărării ferme a suveranității informaționale.

Bibliografie selectivă

Surse jurnalistice și instituționale

1. Financial Times. “EU to set up new intelligence unit under Ursula von der Leyen.” 11 Nov. 2025. Financial Times+.
2. Reuters. “EU to set up new intelligence unit under Ursula von der Leyen – FT reports.” 11 Nov. 2025. Reuters.
3. Höller, Linus. “The European Union wants its own intelligence branch.” 12 Nov. 2025. DefenseNews.
4. Euronews. “Is the EU spy unit about to become reality? Von der Leyen wants her own secret service.” 11 Nov. 2025. Euronews.
5. Moutseras, Efthymios. INTCEN’s Strategic Role in a New Security Era. Research Paper No. 109, KEDISA, Nov. 2024.
6. European External Action Service (EEAS). Annual Progress Report on the Implementation of the Strategic Compass for Security and Defence. July 2024.
7. European External Action Service (EEAS). A Strategic Compass for Security and Defence. 2022.
8. European External Action Service (EEAS). “The Diplomatic Service of the European Union.” [Website]. Accessed 2025.
9. European Union. EU INTCEN Factsheet. 5 Feb. 2015. Statewatch.org.
10. European Parliament – Research Service (EPRS). The EU’s Intelligence and Situation Centre (INTCEN): State of Play. Briefing Paper, Oct. 2023.

Lucrări teoretice fundamentale

1. Kent, Sherman. Strategic Intelligence for American World Policy. Princeton University Press, 1949.
   Heuer, Richards J. Jr. Psychology of Intelligence Analysis. CIA Center for the Study of Intelligence, 1999.
   Lowenthal, Mark M. Intelligence: From Secrets to Policy. CQ Press, 2019.
   Omand, David. Securing the State. Hurst Publishers, 2010.
   Rid, Thomas. Active Measures: The Secret History of Disinformation and Political Warfare. Farrar, Straus and Giroux, 2020.

[1] Termenul „spionaj” este folosit aici în sensul său operativ — operațiuni clandestine de obținere a informațiilor (HUMINT sub acoperire, activități covert, infiltrare). Presa utilizează adesea acest termen în mod metaforic atunci când se referă la structuri europene de analiză, însă UE nu desfășoară și nu poate desfășura astfel de acțiuni, neavând competențe operative similare serviciilor naționale.

[2] În documentele NATO, UE și ale comunității occidentale de intelligence, „caveat-urile” reprezintă restricții suplimentare aplicate peste nivelul de clasificare (SECRET, CONFIDENTIAL etc.), care stabilesc modul de gestionare și difuzare a informațiilor. Exemple frecvente includ: NOFORN (interzice diseminarea către cetățeni străini), ORCON (redistribuire permisă doar cu aprobarea autorului), REL TO EU/NATO (difuzare limitată către parteneri desemnați), LIMDIS (distribuție limitată unui grup restrâns) sau mențiunile specifice UE de tipul EU RESTRICTED, EU CONFIDENTIAL și LIMITE. Aceste caveaturi au rolul de a proteja sursa, contextul operațional și integritatea informației într-un cadru multinațional.