Burse/Investitii

Uniunea piețelor de capital: acord privind actualizarea normelor pentru produsele financiare derivate și compensare

Președinția română a Consiliului și Parlamentul European au ajuns astăzi la un acord preliminar cu privire la îmbunătățirea cadrului de reglementare existent care se aplică pieței instrumentelor financiare derivate extrabursiere (OTC). Acordul va fi acum transmis ambasadorilor la UE, spre aprobare.

“În urma crizei financiare, UE a instituit un cadru solid și eficace pentru a spori transparența și a reduce riscul sistemic pe piețele instrumentelor financiare derivate. Am convenit astăzi asupra unor ajustări specifice care păstrează toate elementele esențiale ale reformei și, în același timp, simplifică normele și le sporește proporționalitatea”, a declarat  Eugen Teodorovici, ministrul de finanțe al României, statul care deține în prezent Președinția Consiliului.

Regulamentul privind infrastructura pieței europene (EMIR), adoptat în 2012, este una dintre măsurile europene de reglementare întreprinse ca răspuns la criza financiară și abordează în special problemele întâmpinate în funcționarea pieței instrumentelor financiare derivate extrabursiere în timpul crizei financiare din perioada 2007-2008.

 

 

În mai 2017, Comisia a propus un regulament de modificare și simplificare a EMIR pentru a aborda costurile disproporționate de asigurare a conformității, problemele legate de transparență și accesul insuficient la compensare pentru anumite contrapărți.

Pentru a spori eficiența cadrului de reglementare, textul convenit de colegiuitori introduce o nouă categorie, a „contrapărților financiare mici”, care vor fi scutite de obligația de a-și compensa tranzacțiile prin intermediul unei contrapărți centrale (CCP), dar care fac în continuare obiectul obligațiilor de atenuare a riscurilor. În același mod, se reduc și obligațiile de compensare ale contrapărților nefinanciare mai mici. De asemenea, textul prevede prelungirea cu încă doi ani (perioadă ce poate fi prelungită de două ori cu câte un an suplimentar) a scutirii temporare de la obligația de compensare a sistemelor de pensii.

În ceea ce privește obligațiile de raportare, regulamentul va simplifica normele existente pentru a îmbunătăți calitatea datelor raportate și a spori eficacitatea supravegherii: acesta va elimina obligația de raportare a datelor istorice („backloading”), precum și a tranzacțiilor intragrup care implică contrapărți nefinanciare.

În cele din urmă, regulamentul urmărește să creeze stimulente și să sporească accesul la compensare prin înlăturarea obstacolelor inutile existente. În special, textul introduce obligația brokerilor compensatori de a furniza servicii în condiții comerciale echitabile, rezonabile, nediscriminatorii și transparente („FRAND”), asigurând în special transparența privind taxele, precum și acorduri contractuale obiective și raționale.

Acordul urmează acum a fi transmis ambasadorilor la UE spre aprobare. Ulterior, acesta va face obiectul unei revizuiri de către experții juriști-lingviști. Parlamentul și Consiliul vor fi invitate să adopte în primă lectură regulamentul propus.

Articole recente

Ședință CGMB: Masterplanul Velo București și proiecte privind modernizarea vehiculelor transportului în comun, pe ordinea de zi

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință, miercuri, de la ora 11:00, iar printre…

44 de minute ago

Preţurile petrolului au crescut cu peste 3% marţi, pe fondul detensionării războiului comercial şi al presiunilor SUA asupra Rusiei

Preţurile petrolului au crescut marţi cu peste 3%, extinzând avansul de luni, în contextul unei…

54 de minute ago

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

9 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

9 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More