Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzsursa Pixabay
Rectorul Universităţii Columbia din New York a apărat miercuri în faţa Congresului american lupta dusă împotriva antisemitismului în campusul acestei unităţi de învăţământ superior, afectată la fel ca multe altele din Statele Unite de războiul dintre Israel şi organizaţia teroristă Hamas în Fâşia Gaza, informează AFP, potrivit Agerpres.
De la declanşarea acestui conflict pe 7 octombrie 2023, reprezentanţii Partidului Republican i-au acuzat pe conducătorii unor prestigioase universităţi americane că nu fac suficient pentru a lupta împotriva antisemitismului, în urma unor demonstraţii studenţeşti pro-palestiniene.
Această polemică aprinsă a dus la demisia rectorului Universităţii Pennsylvania, Elizabeth Magill, în decembrie, şi a rectorului de la Universitatea Harvard, Claudine Gay, în ianuarie, după o audiere furtunoasă în Congresul american.
Reprezentanţii Partidului Republican în Congres au repetat acest exerciţiu şi cu conducerea de la Columbia, o universitate de renume cu sediul în Manhattan şi devenită în toamna anului trecut teatrul de desfăşurare al unor proteste, sancţiuni şi petiţii legate de războiul din Fâşia Gaza, afectată de o amplă catastrofă umanitară.
Universitatea Columbia este “un leagăn al antisemitismului şi al urii”, a declarat miercuri politiciana republicană Virginia Fox, preşedinta Comisiei pentru Educaţie, aflată la originea acestei audieri în Congresul Statelor Unite. “Antisemitismul nu trebuie să găsească niciun refugiu în universităţile americane”, a adăugat ea.
“Antisemitismul nu-şi are locul în campusul nostru, iar eu personal mă angajez să fac tot ce pot pentru a-l combate”, a răspuns Nemat Shafik, rectorul Universităţii Columbia.
“Columbia se străduieşte să fie un loc lipsit de ură şi discriminare în toate formele lor şi condamnăm antisemitismul care a devenit astăzi omniprezent”, a adăugat ea.
Un număr de 15 dintre cei 37.000 de studenţi ai universităţii au fost suspendaţi şi mai mulţi profesori sunt vizaţi de proceduri disciplinare, a precizat Nemat Shafik, care consideră că acestea sunt “cifre foarte mici”.
Dezbaterile care agită lumea universitară americană nu au scăzut în intensitate: luni, discursul public al unei studente cu opinii pro-palestiniene a fost anulat de Universitatea Southern California din Los Angeles (USC), care a evocat “motive de securitate”.
Acuzaţiile de antisemitism formulate de reprezentanţii Partidului Republican au crescut în amploare în contextul unei campanii prezidenţiale tensionate. Joe Biden este prins între sprijinul său “neclintit” pentru Israel şi susţinerea cauzei palestiniene de către o parte a electoratului Partidului Democrat.
Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…
Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…
Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…
Gilberto Pichetto Fratin, ministrul italian al Energiei, a afirmat că nivelurile de stocare a gazelor…
Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…
This website uses cookies.
Read More