Asigurari

UNSAR: Dauna medie plătită pentru daune materiale pe segmentul RCA a crescut anul trecut cu 14%

Dauna medie plătită pentru daune materiale pe zona asigurărilor RCA a crescut constant, astfel în 2019, faţă de 2018 a fost înregistrată o majorare cu 14%, susţin reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), care citează raportul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit Agerpres.

Precizarea a fost făcută în condiţiile în care reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) au menţionat în comunicatul din 20 mai că dauna medie a scăzut în anul 2019 cu 15% pe segmentul RCA. Potrivit comunicatului COTAR, “Legea RCA adoptată de Parlamentul României în anul 2017 a fost foarte bună, preţul RCA a fost stabilizat corect, iar conform ultimelor date transmise de ASF, în calculul tarifului de referinţă din acest an, se observă că dauna medie a scăzut în anul 2019 cu 15%, ajungând la un minim al ultimilor cinci ani (dauna medie a fost de 5.740 lei în 2019, faţă de 6.812 lei în anul 2018).”

Pe de altă parte, reprezentanţii UNSAR au subliniat că valoarea prezentată de COTAR privind frecvenţa daunelor a fost extrasă din Raportul tarife de referinţă RCA, publicat pe site-ul ASF în aprilie 2020, care acoperă poliţe şi daune până la data de 30.06.2019.

“Practic, această evaluare pentru întreg anul 2019 a fost realizată doar pe baza datelor pentru jumătate de an. (…) În realitate, evoluţia daunalităţii pe segmentul asigurărilor RCA reiese clar din Raportul ASF 2019 – Evoluţia Pieţei Asigurărilor din România, unde se menţionează creşterea constantă a daunei medii plătite pentru daune materiale pe zona asigurărilor RCA: în 2019, faţă de 2018 a fost înregistrată o creştere cu 14%. Doar pentru vătămări corporale tendinţa este de uşoară scădere, de 2%. Per total însă, pe parcursul anului 2019, comparativ cu 2018, prima medie a înregistrat o creştere cu aproximativ 3%, în timp ce dauna medie a crescut cu 7% (pag. 39-40). (…) Afirmaţia făcută de această asociaţie este cel puţin o dezinformare prin trunchierea adevărului deoarece chiar în documentul citat, publicat de ASF, se precizează clar că datele prezentate pentru 2019 nu sunt deocamdată complete. Drept dovadă, materialul precizează explicit că ‘anul de accident 2019 a fost exclus din toate ilustraţiile grafice deoarece este relativ nedezvoltat şi, aşadar, ar furniza o potenţială privire falsă asupra frecvenţei şi severităţii daunei şi a primei de risc'”, se menţionează în comunicatul UNSAR.

UNSAR reprezintă 20 de companii de profil care deţin o pondere de peste 80% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi promovarea dezvoltării cât mai durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

8 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

8 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

8 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

8 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More