Update articol:

Unul din creatorii monedei dogecoin explică de ce nu vrea să se mai întoarcă la criptomonede: industria este „controlat de un cartel puternic de figuri bogate”

Jackson Palmer, co-creatorul criptomonedei dogecoin a scrie pe Twitter cuvinte dure despre piaţa criptomonedelor  în general.

„Sunt deseori întrebat dacă voi «reveni la criptomonedă»  sau dacă voi începe din nou să îmi împărtășesc în mod regulat gândurile despre subiect. Răspunsul meu este un „nu” din toată inima ”, a scris pe Twitter Palmer.

În 2013, Palmer şi Billy Markus au creat Dogecoin ca o glumă bazată pe meme-ul „Doge”, care portretizează un câine shiba inu. Markus şi Palmer nu intenţionau ca moneda să fie luată în serios.

Dar dogecoin a crescut masiv în ultimul an şi a devenit una dintre cele mai mari 10 criptomonede în funcţie de valoarea de piaţă. A atins anul acesta un maxim de 74 de cenţi. Markus şi Palmer au decis însă să nu profite de pe urma nivelului ridicat de popularitate al monedei, vânzându-şi participaţiile înainte de creşterile uriaşe din ultima perioadă.

Recent, Palmer a criticat persoanele aflate la conducerea industriei crypto, despre care spune că este „controlată de un puternic cartel al bogaţilor” care „au încorporat multe dintre aceleaşi instituţii asociate cu sistemele financiare centralizate pe care pretindeau că vor să le înlocuiască”.

Palmer a criticat, de asemenea, modul în care criptomonedele sunt distribuite și comercializate. Într-un alt tweet, el a susținut că „industria criptomonedelor utilizează o rețea de conexiuni comerciale dubioase, a cumpărat influenceri și a plătit media pentru a perpetua un cult conform căruia «te poţi îmbogăţi rapid», construit pentru a extrage bani noi de la indivizi naivi şi disperaţi din punct de vedere financiar”.

Palmer admite că acest tip de „exploatare financiară” a existat înainte de apariţia criptomonedelor, însă crede că sectorul crypto răneşte oamenii „normali” care i se alătură. De asemenea, este de părere că industria este susceptibilă la fraudă, în mod similar cu alţi critici ai criptomonedelor.

Susţinătorii monedelor virtuale văd diferit lucrurile. De exemplu, Bitcoinul, cea mai mare criptomonedă după valoarea de piaţă, a fost dezvoltat pentru a reprezenta un sistem financiar decentralizat de tip peer-to-peer (de la egal la egal). Este văzut de deținătorii săi ca o acoperire împotriva inflației.

Ca răspuns la Tweet-ul lui Palmer, Markus, celălalt co-creator al dogecoin-ului, a scris pe Twitter că „criticile lui Palmer sunt în general valabile”.

„Există o mulţime de oameni groaznici care sunt implicaţi în spaţiul crypto şi îi înţeleg perfect opiniile (lui Palmer-n.r.). Comunitatea crypto poate fi destul de elitistă”, a spus Billy Markus.

 

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie