SIF Transilvania (SIF3) a anunțat, vineri, că, într-un dosar din 2014, instanța a anulat o decizie a CNVM (predecesorul ASF) din 2011, prin care emitenţii aveau obligaţia de a face disponibile informaţii referitoare la identitatea şi deţinerile acţionarilor care au solicitat completarea ordinii de zi a unei şedinţe a adunării generale a acţionarilor deja convocate.
În urma acestei sentințe, SIF Transilvania se va judeca în continuare pe alte dosare cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care, în 2014, a dispus Directoratului S.I.F. Transilvania publicarea listei celor 63 de acţionari care au solicitat completarea ordinii de zi a şedinţei A.G.O.A. convocată pentru data de 11/12.08.2014 a S.I.F. Transilvania și, apoi, a acordat amenzi membrilor Directoratului SIF3.
Acesta reprezintă un episod din conflictul de ani de zile dintre Mihai Fercală, președintele directoratului SIF3, și acționarul Constantin Frățilă.
În ocazia AGA SIF3 din august 2014, 63 de acţionari au solicitat revocarea lui Constantin Frăţilă din Consiliul de Supraveghere.
Ulterior, la cererea acţionarului Constantin Frăţilă, convocatorul unei alte Adunări Generale a fost completat cu pornirea acţiunii în răspundere împotriva lui Mihai Fercală, pentru “nerespectarea formularului de procură specială şi nepublicarea listei celor 63 de acţionari care au solicitat revocarea” lui Constantin Frăţilă din Consiliul de Supraveghere.
Potrivit SIF3, acum, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin Decizia nr. 1733/28.03.2019, pronunţată în Dosarul nr. 515/64/2014*, a admis recursul formulat de S.I.F. Transilvania împotriva Sentinţei civile nr. 48/F/06.04.2016 a Curţii de Apel Braşov – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, a casat sentinţa atacată şi, în rejudecare, a admis acţiunea S.I.F. Transilvania formulată în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a dispus anularea Deciziei C.N.V.M. nr. 381/20.04.2011 emisă de pârâtă.
Compania menționează că prin Decizia C.N.V.M. nr. 381/20.04.2011 emitenţii aveau obligaţia de a face disponibile informaţii referitoare la identitatea şi deţinerile acţionarilor care au solicitat completarea ordinii de zi a unei şedinţe a adunării generale a acţionarilor deja convocate.
SIF3 precizează faptul că prin Decizia A.S.F. nr. 974/2014, emisă în considerarea Deciziei C.N.V.M. nr. 381/2011, Autoritatea a dispus Directoratului S.I.F. Transilvania publicarea listei celor 63 de acţionari care au solicitat completarea ordinii de zi a şedinţei A.G.O.A. convocată pentru data de 11/12.08.2014 a S.I.F. Transilvania.
Compania mai arată: “Prin cererea ce face obiectul dosarului nr. 508/64/2014* aflat pe rolul I.C.C.J. formulată în contradictoriu cu A.S.F., S.I.F. Transilvania a solicitat instanţei anularea Deciziei A.S.F. nr. 974/2014; soluţionarea acestui dosar a fost suspendată până la soluţionarea cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. 515/64/2014*, mai sus menţionat. S.I.F. Transilvania va solicita repunerea pe rol a dosarului nr. 508/64/2014*.
Amintim că A.S.F., prin Deciziile nr. 1762 şi 1763 din 20.11.2014 a sancţionat pe dl. Mihai Fercală şi dl. Iulian Stan – membri ai Directoratului, printre altele, pentru neresepectarea dispoziţiilor Deciziei A.S.F. nr. 974/2014. În cadrul dosarului nr. 435/64/2014* aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov formulată în contradictoriu cu A.S.F., s-a solicitat instanţei anularea Deciziilor A.S.F. nr. 1762 şi nr. 1763 din 20.11.2014; soluţionarea acestui dosar a fost suspendată până la soluţionarea cererii ce face obiectul dosarului nr. 508/64/2014*, înregistrat pe rolul I.C.C.J. Se va solicita repunerea pe rol a dosarului nr. 435/64/2014* deîndată ce se va soluţiona acţiunea ce face obiectul Dosarului nr. 508/64/2014* prezentat mai sus”.