International

Ursula von der Leyen doreşte ”reguli de joc echitabile” cu China

Uniunea Europeană doreşte “reguli de joc echitabile cu China” evitând riscurile de “dependenţă” energetică, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, apărându-şi poziţiile pe această temă din cursul vizitei sale la Washington, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Nu vrem o dependenţă aşa cum am cunoscut-o cu Rusia în privinţa combustibililor fosili”, a explicat von der Leyen în timpul unui interviu organizat luni la Strasbourg de “European Newsroom” care reuneşte mai multe agenţii de presă europene.

“Nu vrem să fim dependenţi în domeniul materiilor prime critice, de exemplu. Prin urmare, ne diversificăm şi ne consolidăm lanţurile de aprovizionare cu parteneri având aceleaşi idei”, a continuat şefa executivului european, recent întoarsă dintr-o călătorie în Statele Unite.

În cursul acestei vizite la Casa Albă, ea a convenit vineri cu preşedintele american Joe Biden să înceapă “imediat” negocierile pentru un “acord ţintit privind metalele strategice” ale tranziţiei energetice, care vizează reducerea dependenţei faţă de Beijing.

Poziţia adoptată la Washington de preşedinta executivului european cu privire la China a provocat iritare în rândul UE.

Pe aceste subiecte de ordin geopolitic, “era nevoie de un mandat” din partea liderilor statelor membre, a criticat un responsabil european sub protecţia anonimatului.

Aceşti lideri europeni s-au arătat preocupaţi, în cursul discuţiilor din octombrie pe această temă, de a-şi găsi propria cale faţă de China, fără a se alinia cu Statele Unite şi a se lăsa atraşi într-o logică a “confruntării sistematice”, reaminteşte AFP.

Articole recente

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

46 de minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

o oră ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

o oră ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More