International

Ursula von der Leyen „salută” anunţul lui Trump de a suspenda pentru 90 de zile tarifele reciproce: „Este un pas important către stabilizarea economiei globale”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat joi anunţul preşedintelui american Donald Trump privind suspendarea pentru 90 de zile a deciziei de aplicare a unor „tarife reciproce” în virtutea cărora blocul european ar fi fost taxat cu 20 la sută, potrivit News.ro.

„Salut anunţul preşedintelui Trump de a suspenda tarifele reciproce. Este un pas important către stabilizarea economiei globale”, a declarat, pe X, joi dimineaţa, preşedinta Comisiei Europene. „Condiţiile clare şi previzibile sunt esenţiale pentru funcţionarea comerţului şi a lanţurilor de aprovizionare”, adaugă ea.

Von der Leyen subliniază că tarifele sunt taxe care nu fac decât să afecteze companiile şi consumatorii. „Acesta este motivul pentru care am pledat în mod constant pentru un acord de tip zero pentru zero între Uniunea Europeană şi Statele Unite”, a menţionat ea, dând asigurări că Uniunea Europeană rămâne angajată în negocieri constructive cu Statele Unite, „cu scopul de a realiza un comerţ fără fricţiuni şi reciproc avantajos”.

În acelaşi timp, Europa continuă să se concentreze pe „diversificarea parteneriatelor sale comerciale”, colaborând cu „ţări care reprezintă 87% din comerţul mondial” şi care „împărtăşesc angajamentul nostru pentru un schimb liber şi deschis de bunuri, servicii şi idei”, punctează şefa CE.

În încheierea mesajului ei, Ursula von der Leyen transmite un mesaj de unitate şi încredere către ţările din UE, arătân că piaţa unică pe care o au este principalul atu al blocului comunitar în „vremuri de incertitudine”.

„În cele din urmă, ne intensificăm eforturile pentru a elimina barierele din propria noastră piaţă unică. Această criză a clarificat un lucru: în vremuri de incertitudine, piaţa unică este ancora noastră de stabilitate şi rezilienţă. Eu şi echipa mea vom continua să lucrăm zi şi noapte pentru a proteja consumatorii, angajaţii şi întreprinderile europene. Împreună, europenii vor ieşi mai puternici din această criză”, promite şefa executivului european.

Comisia Europeană anunţase miercuri că a obţinut sprijinul ţărilor UE şi că a aprobat un prim set de contramăsuri la tarifele SUA pentru oţel şi aluminiu, care se vor aplica începând cu data de 15 aprilie. Astfel, Uniunea Europeană urmează să impună taxe suplimentare, de 25%, asupra unei serii de importuri din SUA, ca răspuns specific la taxele vamale americane pentru metale. Bruxelles-ul a transmis miercuri, înainte de anunţul lui Donald Trump despre suspendarea tarifelor reciproce, că evaluează în continuare modul în care va răspunde taxelor pentru automobile şi tarifelor mai generale anunţate de Donald Trump săptămâna trecută.

Pe de altă parte, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a relansat săptămâna aceasta ideea eliminării tuturor tarifelor industriale – în cadrul unui aşa-zis acord „zero pentru zero”, pe bază reciprocă.

Decizia surprinzătoare a preşedintelui american Donald Trump de a suspenda majoritatea taxelor vamale ridicate pe care tocmai le impusese în cazul a zeci de ţări a adus joi o uşurare pentru pieţele bursiere mondiale afectate, chiar dacă a intensificat războiul comercial al SUA cu China. Răsturnarea de situaţie de miercuri a lui Trump, care a avut loc la mai puţin de 24 de ore după ce noile tarife vamale drastice au intrat în vigoare pentru majoritatea partenerilor comerciali, a urmat celui mai intens episod de volatilitate a pieţelor financiare de la începutul pandemiei de COVID-19.

Articole recente

Angajamente propuse de Vodafone România, în tranzacția Telekom România Mobile Communications

Consiliul Concurenței a aprobat achiziția de active și de acțiuni în Telekom România Mobile Communications…

18 minute ago

DNSC: Continuă campaniile frauduloase care promovează o aşa-zisă platformă de investiţii de stat

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează în legătură cu continuarea campaniilor frauduloase care promovează o…

52 de minute ago

Consiliul Concurenței aprobă achiziția de active și de acțiuni în Telekom România Mobile Communications de către DIGI România și Vodafone România

Consiliul Concurenței aprobă achiziția de active și de acțiuni în Telekom România Mobile Communications de…

57 de minute ago

Z.ai, cel mai recent model de IA al Chinei, spune că este mai ieftin de utilizat decât DeepSeek

Startup-ul Z.ai, cunoscut anterior sub numele de Zhipu, a anunțat luni că noul său model…

o oră ago

Taxele vamale de 15% la exporturile europene au un impact direct limitat asupra României (Concordia)

Taxele vamale de 15% la exporturile europene au un impact direct limitat asupra României, în…

o oră ago

Trump avertizează Iranul că instalaţiile sale nucleare ar putea fi bombardate din nou

Preşedintele american Donald Trump a avertizat luni că va ordona noi atacuri americane asupra instalaţiilor…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More