Categories: Afaceri

USR a inițiat un proiect de lege pentru a simplifica accesul la Monitorul Oficial

USR a inițiat un proiect de lege pentru a simplifica accesul la Monitorul Oficial, a scris pe Facebook deputatul Claudiu Năsui.

“Accesul la Monitorul Oficial ar trebui să fie simplu și direct, ca la orice alt fișier PDF”, a scris el, continuand: “Printre proiectele de lege introduse recent se numără și o inițiativă simplă, dar de maxim bun simț: părțile cu actele normative ale Monitorului Oficial să fie publicate în format deschis, PDF. Să poți salva, lista, deschide pe mobil, trimite ca atașament sau să poți face lucruri banale precum copy-paste sau căutări după cuvinte cheie.

În prezent, deși legea spune că se publică și în format electronic, normal că lucrurile sunt făcute în cel mai complicat mod cu putință: se publică un fișier integrat într-o aplicație web dependentă de Flash, în care nu poți căuta, salva, copia sau face orice altă operațiune banală. Merge greu (atunci când merge), și nu îmi imaginez cum este utilă cuiva în mod real.

Istoricul publicării Monitorului Oficial este exemplificativ pentru felul în care se fac lucrurile în România. Guvernul s-a opus oricăror simplificări și oricărei inițiative de publicare a Monitorului gratuit ca PDF fiindcă s-ar afecta astfel grav existența Regiei Autonome care se ocupă cu asta. În realitate, doar s-a protejat un monopol legal în detrimentul contribuabililor care îi plătesc veniturile.

Este aceeași poveste cu „veniturile proprii” venite de fapt din buzunarul contribuabililor, prin intermediul instituțiilor publice care plătesc pentru publicarea actelor sau care cumpără abonamente. Iar orice încercare de a da acces liber la un fișier PDF este întâmpinată cu opoziție, deși contribuabilii sunt cei care plătesc deja pentru el. Până recent, nici măcar actele normative nu puteau fi accesate la 10 zile de la publicarea lor fără să mai plătești o taxă în plus.

Proiectul USR în acest caz este ceva de bun simț la care toate partidele politice pot cădea de acord: contribuabilii ar trebui să aibă un acces liber și simplu la actele normative a căror publicare tot ei o plătesc.

Proiectul face parte din pachetul de debirocratizare și transparentizare anunțat (https://cutt.ly/PaHEdch). Dacă vreți să citiți întreg proiectul de lege, puteți să o faceți aici: https://cutt.ly/LfujuBA.

De asemenea, dacă doriți să susțineți adoptarea acestui proiect, puteți transmite opinia și sugestiile voastre la adresa infopub@senat.ro cu acest formular: https://cutt.ly/naY50tA.”

Articole recente

Florin Cîţu este preşedintele PNL (surse)

Florin Cîţu este noul preşedinte PNL, potrivit unor surse politice. Florin Cîțu l-a învins în…

3 minute ago

Cei doi canadieni eliberaţi de China au ajuns în Canada

Canadienii Michael Kovrig şi Michael Spavor, deţinuţi în China de la sfârşitul anului 2018 şi…

38 de minute ago

Cîţu: Voi face tot ce e posibil să ţinem coaliţia PNL – USR PLUS – UDMR mai departe

Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că va face tot posibilul ca, prin negocieri, să…

39 de minute ago

Cristian Ghinea: Voi participa luni la întâlnirea cu preşedintele CE; PNRR este al României

Fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea (USR PLUS), anunţă că va participa…

42 de minute ago

Cristian Ghinea: Voi participa luni la întâlnirea cu preşedintele CE; PNRR este al României

Fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea (USR PLUS), anunţă că va participa…

43 de minute ago

Grupul de Comunicare Strategică: 7.676 de cazuri noi de COVID-19 şi 118 decese, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.676 de cazuri noi de persoane infectate…

5 ore ago